joi, 30 august 2018

Salariul si poprirea

Salariul e protejat la executare in aceasta limita de 30%. 
Dar... 
Salariul e salariu pana ajunge undeva, de exemplu intr-o masina ca plata sau intr-un cont ca economie. Din acel moment, bunul in care s-a transformat salariul se poate executa integral. 
Contul de economii, de regula, in care se primeste salariul, este plin cu economii, nu salariu. Exceptie fac conturile speciale de salariu in al caror contract este clar specificat acest lucru. 

luni, 12 februarie 2018

Legea 70/2015 și împrumutul firmei de către asociat

Legea 70/2015 interzice plățile cash de la și către persoane fizice mai mari de o anumită sumă. La împrumuturi, aceste sume sunt de 10000 de lei.
În esență, dacă operațiunea de împrumut a firmei este de 12000 de lei, nu poți returna asociatului în numerar 10000 de lei azi și restul în altă zi tot numerar. Limitarea este referitoare la suma totală a actului, dar și la totalul zilnic tranzacționat de firmă. Cu alte cuvinte, ca să plătești asociatului orice sumă totală mai mare de 10000 de lei, trebuie să faci transfer bancar, nu poți împărți suma în tranșe mai mici de 10000, aceste fragmentări fiind interzise.
Acestea fiind spuse, atrag atenția asupra contractelor de împrumut deschise... cele care funcționează ca mici linii de credit între asociați și societăți. Dacă totalul împrumuturilor acordate repetat către firmă depășește 10000 de lei, restituirea împrumutului trebuie făcută prin virament. Încheierea unui contract, terminarea lui la atingerea plafonului este legală, însă e discutabilă încheierea de contracte repetate a căror sumă totală depășește 10000 de lei.
De aceea e indicat să faceți returnarea împrumuturilor în contul bancar al persoanei fizice sau să încheiați contracte de împrumut cu societatea punctual, la nevoie, pentru fiecare nevoie a societății: finanțare auto, renovare sediu etc.
Încheierea unui contract generic, destinat finanțării activității curente a societății, duce la confundarea scopului societății cu al asociatului, la amestecarea celor două patrimonii, lucru ilegal. Ajunge să fie dificil de justificat fiecare tranșă de împrumut, precum și de identificat scopul său individual.
Pentru a înțelege asta trebuie să înțelegem scopul legii, care e acela de aidentifica de unde ies și unde intră sumele de bani mai mari de 10000 de lei. Pentru asta nu contează dacă sumele pleacă pe bucați sau toată odată, contează să fie urmăribile în conturi, să se vadă cine cui a plătit, cât și pentru ce.

luni, 22 ianuarie 2018

Cursuri de analfabetizare

Asta a tinut, in inchisoare, Adrian Severin. In aceasta ordine de lucruri, sper sa nu iasa detinutii mai "anagramati" decat erau.

Lasand glumele sa se odihneasca, poate ar trebui trecut in revizie Codul deontologic al avocatului, caci toate declaratiile astea in care aflam pe holurile instantelor pledoariile avocatilor nu imi pare ca au miros bun pentru mersul justitiei.
Argumentul juridic sau de fapt trebuie sa isi gaseasca exprimarea in instanta, in fata judecatorului si nu in fata opiniei publice. Cred ca e diferenta intre un jurnalist care sintetizeaza si enunta punctele de vedere ale tuturor partilor implicate intr-un proces in instanta si opinia avocatului uneia dintre parti. In prima varianta exista o egala informare a opiniei publice pe teme care intereseaza, in a doua imi pare o apelare la judecata poporului. Or vremurile judecatei populare au trecut.

marți, 19 decembrie 2017

Acord - mediere - negociere in divort

Recomand intotdeauna o negociere in termenul de 25 de zile pentru intampinare sau reconventionala. Perioada este suficient de lunga sa faceti o procedura legala de mediere, va arata disponibilitatea de a ajunge la o intelegere, la comunicare cu fostul partener, la colaborare in interesul copilului, daca aveti sau al unei relatii bune post divort sau o inchideresanatoasa a relatiei ... . De asemenea, negocierea e informata, la acel moment deja cunoasteti cererile si argumentele din actiune.

Trebuie mentionat ca, pentru a avea o sansa la negociere, trebuie sa fiti cat mai deschis si maleabil. Ideea aceea din filmele americane cu asul din maneca arata doar gandire manipulatorie, nicidecum deschidere si nu e bine privinta in instanta. Asta pe langa faptul ca sunt sanse mari de esuare a unei proceduri de negociere unde puteti obtine mai multe pe termen lung si pe care o platiti cu tinp, sperante si bani.

In functie de situatie, puteti decide ca in paralel sa obtineti o ordonanta daca aveti un copil din acea casatorie. Puteti cere prin aceasta procedura domiciliul sau program in care sa aveti relatii personale, legatura cu copilul nu trebuie intrerupta.
Sa nu vedeti ordonanta ca asul din maneca, daca alegeti sa faceti negocierea si ordonanta in paralel, va recomand sa ii comunicati deschis si de la inceput celeilalte parti acest aspect. 
Succes! 

vineri, 15 decembrie 2017

Avocatura, avocati si alte detalii


Raspunderea magistratilor... in lipsa raspunderii celorlalte profesii, este inutila. Se vrea sa raspunda magistratii cand nimeni nu le asigura minimul de educatie, baza materiala, cand celelalte profesii juridice nu raspund. Nu real, cel putin.

Din nefericire, legislatia avocatilor e de slaba calitate. Dealtfel, serviciile, intr-o tara slab educata si slab dezvoltata, sunt... slabe. Orice servicii.
Este dezolant, insa fiecare sesizare, intrebare, cerere de drepturi facuta de un client al unui avocat e un pas inainte sa evoluam. De aceea rog fiecare justitiabil sa faca o cerere, sa adreseze o intrebare, o notificare, orice duce la evolutia profesiei in ansamblul sau.

Onorariile minimale, slab reglementate, aparute peste noapte si disparute la fel, nu sunt o idee proasta in sine. Inseamna un control mai bun asupra unei profesii, asupra modului in care se stabileste un raport contractual intre client si avocatul sau.
Ideea de a face onorariile realiste, de a avea un control asupra minunatiilor procentual stabilite care incearca sa evite dispozitiile privind un pact de quota litis sau control asupra contractelor incheiate de dragul artei pentru a avea o baza in care sa lucrezi un dosar dar in care nu incasezi niciun leut... ideile astea sunt bune.

Dar e o profesie in care contractul de asistenta juridica este atat de slab facut incat are o singura pagina, fara proceduri de colaborare cu clientul, fara asigurari de calitate a serviciilor, in care se precizeaza ca acel contract intre doua parti se incheie intr-un singur original si... o copie... contrar oricarei norme civile care legifereaza contractul in atatea originale cate parti exista...
ce inseamna un contract incheiat in copie? In ce alt domeniu roman poti merge cu o copie la un executor?

Toate acestea trebuie reglementate, registrul unde se inscriu actele atestate de avocat, modalitatea in care se incheie un contract de asistenta juridica, limitele in care se dau explicatii clilentului, minimul de lamuriri pe care acesta trebuie sa le primeasca... toate acestea trebuie lamurite, toate trebuie normate, intocmite proceduri.
Si cand si avocatul va avea registre de tinut obligatoriu, vizate in profesie din timp in timp, rapoarte de trimis, inscrieri in registre publice, atunci si munca sa in biroul individual va creste in calitate. Atunci si avocatul acela poate va avea nevoie de o secretara si norme interne, proceduri si liste.

miercuri, 27 septembrie 2017

Consultare publica pe legea manualului

Legea manualului e perfect inutila.
Nu inteleg logica pentru care manualul se declara bun de interes public. Nu inteleg urmarile juridice ale acestui lucru, vazand ca nu cunosc unde in legislatia romana se defineste ce este un bun de interes public.El nu intra in patrimoniul ministerului, asa cum se arata in expunerea de motive, ca nu are temei legal.
In opinia mea, a fi bun de interes public este o chestiune de fapt si nu de drept. Numai prin prisma faptului ca un bun serveste unui interes public, el este de interes public. Nimeni nu a crezut ca manualele elevilor de primara ori gimnaziala sunt chestii de interes privat in unele gospodarii si atat.
Era necesar sa facem o lege care sa ne arate evidentul? Daca da, inseamna ca imi scapa definitia legala a bunului de interes public. 
Eu sunt avocat. Prestez un serviciu de interes public. Totusi, sunt privat si nu sunt in proprietatea Ministerului Justitiei. Exista multe entitati private de interes public, de ce manualul nu ar fi unul? Ca pana acum asa a fost. 
Ref. la manual unic sau nu, din proiectul de lege nu reiese nimic in acest sens. Faptul ca un manual e unic (fiecare manual alternativ era unic) nu inseamna ca el este si singurul disponibil pe piata. Daca facem o lege pe care o asociem la nivel de discutii publice cu manualul unic (controversat si ratat in Europa), atunci sa ne asumam si sa scriem negru pe alb asta.
In privinta art. 12, consider articolul redundant prin raportare la dispozitiile legii drepturilor de autor.
Astfel, nimeni nu a crezut ca, prin mentionarea a doua poezii in manualul de limba romana, statul roman va plati drepturi de autor urmasilor lui Eminescu. Exista legislatie in acest sens, clara, iar legea manualului unic nu poate devia de la aceasta. O opera noua poate avea la baza opere anterioare din care sa cuprinda pasaje, citate, referinte, cu mentiunea sursei, atata timp cat opera rezultata este una noua, si ea aparata la randul ei de legea drepturilor de autor. Pentru astfel de citate, referinte etc. Nu se platesc si nu se datoreaza drepturi de autor, fie ca autorul vrea sa faca un compendiu sau un manual. Consider redundanta precizarea asta in legea manualului, ea ducand la impresia unei necunoasteri a legislatiei in materie.
Intreaga expunere de motive se refera exclusiv la impotenta de a asigura manuale pentru toate minoritatile, clasele, materiile si nu pare a avea vreo legatura cu orice alt subiect: calitatea lor, oportunitatea varierii abordarilor din manual, necesitatea ca un elev cu IQ ridicat si talent la matematica sa studieze dupa acelasi manual ca un elev complet dezinteresat de aceasta materie si fara vreo aplecare catre ea si care exceleaza la pictura...
Din expunerea de motive reiese ca nu avem manuale pentru unele minoritati pentru ca editurile nu au licitat, acestea cerandu-se in tiraje mici. Ok, se poate face un caiet de sarcini aplecat pe aceasta problema in care unul dintre criteriile de departajare sa fie tocmai editarea si a unui manual in tiraj mai mic sau a unuia pentru minoritati sau a unuia pentru anumite materii specifice anumitor scoli? De asemenea, vazand faptul ca in toata tara exista problema contestarii licitatiilor, se poate modifica legea licitatiilor pentru a se putea trage la raspundere societatea care nu a castigat in instanta contestarea, aceasta trebuind sa acopere pierderile cauzate de intarzierea creata de o contestare respinsa? Cum ar fi costurile manualului temporar pentru clasa a V-a sau similar... Se vor gandi de doua ori poate sa atace.


miercuri, 6 septembrie 2017

Violare de domiciliu, locuinta si alte intimitati

Potrivit prevederilor art. 8 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la respectarea domiciliului său, iar potrivit art. 27 alin. (1) din Constituţie, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. 
În sensul art. 224 NCP, domiciliul are accepţiunea de loc în care o persoană îşi desfăşoară viaţa sa personală, incluzând nu numai locuinţa propriu-zisă, ci şi orice încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea.
Potrivit art. 27 alin. (2) din Constituţie, de la principiul inviolabilităţii domiciliului se poate deroga, prin lege, în următoarele situaţii: pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti; pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; pentru apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice; pentru prevenirea răspândirii unei epidemii. Acestea sunt cazurile de intrare CU DREPT in locuinta cuiva!
Art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului consacra dreptul oricarei persoane la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului si a corespondentei sale, text ce isi are originea in art. 12 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.
O formulare similara este data protectiei dreptului la viata privata de art. 17 al Pactului international privitor la drepturile civile si politice, precum si de art. 7 al Cartei Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 
Art.8 CEDO garanteaza, in linii generale, dreptul la intimitate, „dreptul de a trai, atat cat doresti, la adapost de priviri indiscrete”, cele patru notiuni la care textul face trimitere, nefiind insa foarte clar delimitate unele de altele. Domeniul sau de aplicabilitate include si protectia domeniului personal intern, respectiv dreptul la respectarea inviolabilitatii domiciliului. Acordarea unei protectii speciale acestui drept se impune in mod natural, intrucat o buna ocrotire a vietii private necesita, in primul rand, asigurarea intimitatii locurilor in care aceasta se desfasoara. 
Astfel, domiciliul reprezinta spatiul de libertate in care o persoana isi desfasoara cea mai mare parte a vietii sale private si familiale, si a carui ocrotire este indispensabila intr-o societate democratica. Nu are importanta daca exista un document care sa ateste situatia ca acea locuinta este domiciliul cuiva, daca exista domiciliu stabilit legal sau nu. 
In acceptiunea clasica, „domiciliul” inseamna locul unde o persoana traieste in mod permanent, respectiv locul unde persoana obisnuieste sa locuiasca in mod exclusiv.
Curtea considera ca notiunea de domiciliu trebuie sa primeasca o interpretare extensiva si poate sa includa si resedinta secundara sau casa de vacanta a unei persoane, intrucat persoana in cauza dezvolta legaturi emotionale puternice cu acea casa.