http://www.gardianul.ro/transilvania/Mesagerul-coruptiei-din-Palatul-de-Justitie-s121161.html
Citesc articolul de mai sus azi... şi mă întristează... Articolul se cheamă “Mesagerul coruptiei din Palatul de Justitie” şi din cuprinsul lui se desprinde repejor ideea ca mesagerul sunt eu, avocatul...
Iau numai o frază din articol, scrisă când cu alfabet românesc şi când cu cel englezesc... ca şi cum cuvintele au fost parţial “importate” din alte fişiere în care, cine ştie, alt grup de oameni era discriminat pe criterii de sex, profesie, culoare (fie ea politică au ba!)...
Dar iacătă fraza: “Insolenti cu clientii de rând, dar manifestând un devotament profesional fara margini când apara interesele marilor afaceristi ai tranzitiei, unii dintre avocatii care strabat salile de judecata stau, fara îndoiala, la originea coruptiei insinuate tot mai vizibil în justitia româneasca.”
Sar peste caco... grafia de ziarist care a studiat limba română şi care-mi cere etică si cunoştinţe profesionale fără pată si înţeleg că ăsta sunt eu, avocatul. Cică fraza mă caracterizează, generic... Şi simţindu-mă mustrată de o astfel de înfăţişare a atitudinii pe care o am, încep să mă analizez...
Eu despre devotament am aflat câte ceva, chiar îmi e cunoscut...
Încă studentă, încercam să înţeleg care e scopul unui avocat şi am găsit soldatul. De-atunci am crezut că urmez fără să crâcnesc ordinele clientului (fie el mare sau mic, afacerist sau nu) atâta timp cât ele se află în concordanţă cu legea şi propria conştiinţă.
Clientul e cel care mă judecă pe mine, mă apreciază, mă dispreţuieşte sau nu. Atât. El ştie dacă l-am apărat corespunzător, dacă e mulţumit, dacă nu. Că despre câtă şpagă zboară prin sistemul de justiţie, vă spun că deunăzi am vazut vreo doi câini cu covrigi de bani in coadă!
Da, deunăzi imi spune un client, după ce abia calmează dintr-un râs voluptuos, că noi am cumpărat avocatul părţii adverse! Da, era de râs!
Cu un astfel de caz construit, domnule jurnalist, nu câştigaţi în instanţă decât dacă ştiţi vreun coleg de-ai mei să vă facă lipeala cu judele! Oare o etică, deontologie şi/sau conştiinţă nu creşte şi la ziarişti? Speranţa moare ultima...
Nu cunosc nici cât şi nici dacă se tranzacţionează în modul descris de domnul Gheorghe Ilas soluţia unei instanţe (că nu ne-a dat informaţii concrete, verificabile, ci doar cuvinte goale de dovezi), dar cât de bătut în cap să fii, ca jude, să dai o soluţie cumpărată în care să nu te legi, argumentativ, de probe? Sau nu judele, cât de prost să fie cel care cumpără o astfel de soluţie, că nu e prost cel care cere, nu?
Adică eu, tu, noi toţi, dacă am lua un bănuţ acolo ca să dăm o soluţie proastă, nu ne-am uita mai abitir pe probe? Nu ne-am chinui din răsputeri să argumentăm cât mai plauzibil soluţia găsită? Ca să ne acoperim urmele? Ca să evităm să lăsăm maaaaari semne de întrebare?
Şi tot noi toţi, dacă am fi de cealaltă parte, dacă am cumpăra o soluţie, n-am vrea-o tot la fel, cât mai argumentată? Cât mai bună aparent? Cât mai muncită şi nu dată în vânt, din dezinteres?
Uneori, probele chiar nu au nimic în comun cu sentinţele, ce să-i faci, dar unii tot la fel de interesaţi sunt de subfinanţarea justiţiei şi de menţinerea sutelor de dosare pe fiecare şedinţă de judecată...
„Cheltuind salariul unui muncitor pe un an de zile, o parte dintre avocatii timisoreni au preferat sa-si petreaca noaptea dintre ani în strainatate.” La fel ca mulţi, tare mulţi, mult mai mulţi avocaţi din tările civilizate...
Dar, aşa cum mai scriam, se pare că nu ne convine decât când avem dreptate să fim europeni, în rest aruncăm cu pietre în tot ceea e similar ţărilor dezvoltate, în tot ce nu avem noi cultura, tăria să acceptăm. Sau poate că avocaţii ăia români nu şi-au permis să faca revelionul în ţară, că e de două ori mai scump şi găseşti servicii ceva mai proaste?...
Jenantă afirmaţia acelei persoane, însă mă întreb a cui a fost? A fost a unei avocate? Are un nume? Care nu apare pentru că?... Dar să nu condamnăm căci, cine ştie, poate a plecat din ţară ca să scape tocmai de asemenea tratamente jignitoare ca cele din articolul la acre mă refer.
Aşa incât, nu ştiu nici dacă era nervoasă ori simţea nevoia să ia în balon la rândul ei pe cel care râdea si îi batjocorea profesia... dar nu snobism îmi inspiră, oricum, afirmaţia, în cazul extrem că era serioasă. Mai degrabă prostie în stare pură.
Oricum, articolul pare un fel de frustrare a autorului care iese la lumină, periodic, împroşcând noroi. http://www.gardianul.ro/transilvania/index.php?pag=nw&id=121591&catid=27&p=criza-face-ravagii-n-breasla-notarilor.html
