Acord - mediere - negociere in divort

Recomand intotdeauna o negociere in termenul de 25 de zile pentru intampinare sau reconventionala. Perioada este suficient de lunga sa faceti o procedura legala de mediere, va arata disponibilitatea de a ajunge la o intelegere, la comunicare cu fostul partener, la colaborare in interesul copilului, daca aveti sau al unei relatii bune post divort sau o inchideresanatoasa a relatiei ... . De asemenea, negocierea e informata, la acel moment deja cunoasteti cererile si argumentele din actiune.

Trebuie mentionat ca, pentru a avea o sansa la negociere, trebuie sa fiti cat mai deschis si maleabil. Ideea aceea din filmele americane cu asul din maneca arata doar gandire manipulatorie, nicidecum deschidere si nu e bine privinta in instanta. Asta pe langa faptul ca sunt sanse mari de esuare a unei proceduri de negociere unde puteti obtine mai multe pe termen lung si pe care o platiti cu tinp, sperante si bani.

In functie de situatie, puteti decide ca in paralel sa obtineti o ordonanta daca aveti un copil din acea casatorie. Puteti cere prin aceasta procedura domiciliul sau program in care sa aveti relatii personale, legatura cu copilul nu trebuie intrerupta.
Sa nu vedeti ordonanta ca asul din maneca, daca alegeti sa faceti negocierea si ordonanta in paralel, va recomand sa ii comunicati deschis si de la inceput celeilalte parti acest aspect. 
Succes! 

Avocatura, avocati si alte detalii

Raspunderea magistratilor... in lipsa raspunderii celorlalte profesii, este inutila. Se vrea sa raspunda magistratii cand nimeni nu le asigura minimul de educatie, baza materiala, cand celelalte profesii juridice nu raspund. Nu real, cel putin.

Din nefericire, legislatia avocatilor e de slaba calitate. Dealtfel, serviciile, intr-o tara slab educata si slab dezvoltata, sunt... slabe. Orice servicii.
Este dezolant, insa fiecare sesizare, intrebare, cerere de drepturi facuta de un client al unui avocat e un pas inainte sa evoluam. De aceea rog fiecare justitiabil sa faca o cerere, sa adreseze o intrebare, o notificare, orice duce la evolutia profesiei in ansamblul sau.

Onorariile minimale, slab reglementate, aparute peste noapte si disparute la fel, nu sunt o idee proasta in sine. Inseamna un control mai bun asupra unei profesii, asupra modului in care se stabileste un raport contractual intre client si avocatul sau.
Ideea de a face onorariile realiste, de a avea un control asupra minunatiilor procentual stabilite care incearca sa evite dispozitiile privind un pact de quota litis sau control asupra contractelor incheiate de dragul artei pentru a avea o baza in care sa lucrezi un dosar dar in care nu incasezi niciun leut... ideile astea sunt bune.

Dar e o profesie in care contractul de asistenta juridica este atat de slab facut incat are o singura pagina, fara proceduri de colaborare cu clientul, fara asigurari de calitate a serviciilor, in care se precizeaza ca acel contract intre doua parti se incheie intr-un singur original si... o copie... contrar oricarei norme civile care legifereaza contractul in atatea originale cate parti exista...
ce inseamna un contract incheiat in copie? In ce alt domeniu roman poti merge cu o copie la un executor?

Toate acestea trebuie reglementate, registrul unde se inscriu actele atestate de avocat, modalitatea in care se incheie un contract de asistenta juridica, limitele in care se dau explicatii clilentului, minimul de lamuriri pe care acesta trebuie sa le primeasca... toate acestea trebuie lamurite, toate trebuie normate, intocmite proceduri.
Si cand si avocatul va avea registre de tinut obligatoriu, vizate in profesie din timp in timp, rapoarte de trimis, inscrieri in registre publice, atunci si munca sa in biroul individual va creste in calitate. Atunci si avocatul acela poate va avea nevoie de o secretara si norme interne, proceduri si liste.

Consultare publica pe legea manualului

Legea manualului e perfect inutila.

Nu inteleg logica pentru care manualul se declara bun de interes public. Nu inteleg urmarile juridice ale acestui lucru, vazand ca nu cunosc unde in legislatia romana se defineste ce este un bun de interes public.El nu intra in patrimoniul ministerului, asa cum se arata in expunerea de motive, ca nu are temei legal.

In opinia mea, a fi bun de interes public este o chestiune de fapt si nu de drept. Numai prin prisma faptului ca un bun serveste unui interes public, el este de interes public. Nimeni nu a crezut ca manualele elevilor de primara ori gimnaziala sunt chestii de interes privat in unele gospodarii si atat.

Era necesar sa facem o lege care sa ne arate evidentul? Daca da, inseamna ca imi scapa definitia legala a bunului de interes public. 

Eu sunt avocat. Prestez un serviciu de interes public. Totusi, sunt privat si nu sunt in proprietatea Ministerului Justitiei. Exista multe entitati private de interes public, de ce manualul nu ar fi unul? Ca pana acum asa a fost. 

Ref. la manual unic sau nu, din proiectul de lege nu reiese nimic in acest sens. Faptul ca un manual e unic (fiecare manual alternativ era unic) nu inseamna ca el este si singurul disponibil pe piata. Daca facem o lege pe care o asociem la nivel de discutii publice cu manualul unic (controversat si ratat in Europa), atunci sa ne asumam si sa scriem negru pe alb asta.

In privinta art. 12, consider articolul redundant prin raportare la dispozitiile legii drepturilor de autor.

Astfel, nimeni nu a crezut ca, prin mentionarea a doua poezii in manualul de limba romana, statul roman va plati drepturi de autor urmasilor lui Eminescu. Exista legislatie in acest sens, clara, iar legea manualului unic nu poate devia de la aceasta. O opera noua poate avea la baza opere anterioare din care sa cuprinda pasaje, citate, referinte, cu mentiunea sursei, atata timp cat opera rezultata este una noua, si ea aparata la randul ei de legea drepturilor de autor. Pentru astfel de citate, referinte etc. Nu se platesc si nu se datoreaza drepturi de autor, fie ca autorul vrea sa faca un compendiu sau un manual. Consider redundanta precizarea asta in legea manualului, ea ducand la impresia unei necunoasteri a legislatiei in materie.

Intreaga expunere de motive se refera exclusiv la impotenta de a asigura manuale pentru toate minoritatile, clasele, materiile si nu pare a avea vreo legatura cu orice alt subiect: calitatea lor, oportunitatea varierii abordarilor din manual, necesitatea ca un elev cu IQ ridicat si talent la matematica sa studieze dupa acelasi manual ca un elev complet dezinteresat de aceasta materie si fara vreo aplecare catre ea si care exceleaza la pictura...

Din expunerea de motive reiese ca nu avem manuale pentru unele minoritati pentru ca editurile nu au licitat, acestea cerandu-se in tiraje mici. Ok, se poate face un caiet de sarcini aplecat pe aceasta problema in care unul dintre criteriile de departajare sa fie tocmai editarea si a unui manual in tiraj mai mic sau a unuia pentru minoritati sau a unuia pentru anumite materii specifice anumitor scoli? De asemenea, vazand faptul ca in toata tara exista problema contestarii licitatiilor, se poate modifica legea licitatiilor pentru a se putea trage la raspundere societatea care nu a castigat in instanta contestarea, aceasta trebuind sa acopere pierderile cauzate de intarzierea creata de o contestare respinsa? Cum ar fi costurile manualului temporar pentru clasa a V-a sau similar... Se vor gandi de doua ori poate sa atace.

Violare de domiciliu, locuinta si alte intimitati

Potrivit prevederilor art. 8 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la respectarea domiciliului său, iar potrivit art. 27 alin. (1) din Constituţie, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. 

În sensul art. 224 NCP, domiciliul are accepţiunea de loc în care o persoană îşi desfăşoară viaţa sa personală, incluzând nu numai locuinţa propriu-zisă, ci şi orice încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea.

Potrivit art. 27 alin. (2) din Constituţie, de la principiul inviolabilităţii domiciliului se poate deroga, prin lege, în următoarele situaţii: pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti; pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; pentru apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice; pentru prevenirea răspândirii unei epidemii. Acestea sunt cazurile de intrare CU DREPT in locuinta cuiva!

Art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului consacra dreptul oricarei persoane la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului si a corespondentei sale, text ce isi are originea in art. 12 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.

O formulare similara este data protectiei dreptului la viata privata de art. 17 al Pactului international privitor la drepturile civile si politice, precum si de art. 7 al Cartei Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 

Art.8 CEDO garanteaza, in linii generale, dreptul la intimitate, „dreptul de a trai, atat cat doresti, la adapost de priviri indiscrete”, cele patru notiuni la care textul face trimitere, nefiind insa foarte clar delimitate unele de altele. Domeniul sau de aplicabilitate include si protectia domeniului personal intern, respectiv dreptul la respectarea inviolabilitatii domiciliului. Acordarea unei protectii speciale acestui drept se impune in mod natural, intrucat o buna ocrotire a vietii private necesita, in primul rand, asigurarea intimitatii locurilor in care aceasta se desfasoara. 

Astfel, domiciliul reprezinta spatiul de libertate in care o persoana isi desfasoara cea mai mare parte a vietii sale private si familiale, si a carui ocrotire este indispensabila intr-o societate democratica. Nu are importanta daca exista un document care sa ateste situatia ca acea locuinta este domiciliul cuiva, daca exista domiciliu stabilit legal sau nu. 

In acceptiunea clasica, „domiciliul” inseamna locul unde o persoana traieste in mod permanent, respectiv locul unde persoana obisnuieste sa locuiasca in mod exclusiv.

Curtea considera ca notiunea de domiciliu trebuie sa primeasca o interpretare extensiva si poate sa includa si resedinta secundara sau casa de vacanta a unei persoane, intrucat persoana in cauza dezvolta legaturi emotionale puternice cu acea casa.

Relatii personale, vizite si stres

Nu am explicat niciodata poate scopul legii privind obligatiile parintelul care creste copilul raportat la relatiile copilului cu celalsalt parinte. Ei bine, el trebuie sa ii mentina copilului o parere buna despre celalalt parinte precum si disponibilitatea de a se vizita cu acesta. 

Nu inseamna ca trebuie sa stea drepti la usa cand spune programul sau legea, trebuie doar sa se asigure ca, in caz de vizite, el va lucra in sensul ca acel copil sa isi vada si celalalt parinte. 
Pentru asta, statul acasa cu urechea pe usa e prost, nu e in interesul copilului si al niciunuia dintre parinti, provoaca stres si nervi. 
De asemenea, nici supararea maxima pe celalalt nu ajuta, ca nu stiti cum e in papucii lui, mai usor, mai greu, nu conteaza, nu stiti. In esenta, frustrarea e proasta, nu ajuta. 

Ajuta ca, dat fiind situatia externa vointei dv. (situatie pe care nu o puteti schimba, asa e celalalt parinte si basta!) sa va asigurati ca copilul are un confort moral bun, ca nu sta si atarna de un fir de ata, ca ii dezvoltati amintiri despre cum era celalalt parinte, cum l-ati intalnit, laturile lui bune. 
Orice parinte are o latura buna, fie si aceea ca a facut minunea aceea de copil al dv. 

Relaxarea, cu ajutor de specialitate sau nu, va face minuni. Poate calma si celalalt parinte care nu va mai simti controlul asupra timpului din relatiile personale si va pune tot mai putina presiune pe copil. 

Toate nevoile de a primi raporturi de la celalalt parinte despre ce a mancat, cat a dormit, cum s-a spalat copilul sunt nevoi de control. Daca sunt ale dv., trebuie eliminate ca va vor manca de viu. Daca sunt ale celuilalt, ele trebuie ignorate, ca tot pe dv. va vor manca de viu. In toate cazurile, si copilul e muscat. 
Dezamorsarea situatiei si nu amorsarea a inca doua bombe, asta e scopul. 

Iar legea spune clar: e in interesul copilului sa isi vada ambii parinti, asa incat atunci cand exista o aversiune in copil care nu poate fi indepartata cu cateva luni de consiliere, inseamna ca ea e adanca, sistemica, zilnic devoltata, undeva cineva o intretine sau nu face efort sao combata. 
Pe copil nu-l ajuta sa isi urasca un parinte, cat de nepotrivit al fi acel parinte. Ura fata de un parinte, neacceptarea lui sunt create de abordari nepotrivite ale relatiei sale  cu acesta. Asta tine nu de acel parinte (cat de bun sau ne-bun o fi), ci tine de educatia copilului in privinta ideii de parinte, de atitudinea din casa, de zi cu zi, privitoare la acel parinte. 

Model bun de contract

Exista multe modele. Orice model e prost. 

Un contract bun e ca o haina, trebuie croita pe dimensiunile si preferintele fiecaruia. Altfel nu i se potriveste si e buna de aruncat (cu alte cuvinte, se poate desface contractul daca e atacat). 

Contractul mai depinde si de cele comunicate de client, daca isi trage burta si masuratorile nu sunt bune, atunci si contractul se croieste prea strans. Sigur, mai e si abilitatea si motivatia juristului care redacteaza contractul de a descoperi scopul real urmarit de client, adica sa-i mai lase niste margini usor de desfacut hainei, la nevoie. 

Clientul care spune doar ce crede el ca trebuie sa auda avocatul isi sapa groapa singur.
Asadar, mergeti la un avocat, spuneti-i ce urmariti, cereti solutii. Nu mergeti cu solutia si imbracati-o in altceva decat scopul real, ca nu va ajuta.
Avocatul incaseaza acelasi onorariu, ba chiar uneori mai mult de la clientul care il amageste. Clientul insa e mai interesat decat oricine sa spuna adevarul.

Este incredibil de greu, deseori imposibil, sa iti aperi clientul de propriile idei. (Ultima data era sa iau o amenda mai mare decat onorariul incasat.)Dar asta intr-un alt episod din seria "de ce si cine ne poate apara un avocat". 

Contract de vanzare-cumparare sau donatie?

Vesnica intrebare, ce act e mai bun.

Pai... daca vreau sa dau gratuit cuiva un bun, fac donatie. In cazul in care imi vine stralucita idee sa inchei alt act, cum ar fi o vanzare pentru ca s-a „auzit” ca ar fi un act mai rezistent, mai solid... atunci sigur actul pe care il voi incheia va fi mai prost.

In cazul in care as vrea sa instrainez un bun contra unei intretineri sau contra unor banuti, donatia e o idee proasta.Daca se face orice promisiune pe langa act, atunci actul e prost si are sanse sa nu stea in picioare. 

Cum sa fac sa fie actul mai bun? In primul rand nu ajuta sa il denumesc vanzare daca nu e vanzare sau donatie daca nu e donatie, intretinere daca nu e intretinere.

Degeaba denumesc un act „contract indestructibil in instanta vreodata de oricine”, asta nu mi-l securizeaza impotriva comostenitorilor sau creditorilor.

Asadar, primul lucru la incheierea unui act este sa ma informez de cadrul legal in care, in situatia mea proprie, pot incheia respectivul act: daca sunt creditori si credite neplatite, daca vreau sa insel un comostenitor sau mai bine cum sa-i respect rezerva, daca ma angajez la a cumpara pilule partii cu care inchei actul etc.

Apoi, urmatorul pas e sa stabilesc exact actul in concordanta cu ce se va intampla in fapt, anume va fi donatie daca dau/primesc in mod gratuit, vanzare daca sunt bani la mijloc etc.

In ultimul rand, ar fi foarte buna o redactare profesionala de catre un avocat sau macar o revizuire a draftului/modelului propus de notar. Ajuta foarte mult sa expuneti pe larg considerentele care au dus la incheierea actului (de exemplu, ca parinte, ca ati decis impartirea mostenirii inca de cand sunteti in viata).

Ar fi bine sa informati toate partile prezente si viitoare din situatia de fapt (nu cea juridica) despre incheierea actului; nu e musai o cale oficiala, se poate face oricum, prin email sau sms... dar ajuta mult ca toate persoanele cu potentiale interese actuale sau in viitor sa fie informate. 

Alegerea tipului invataturii

Alegerea felului invataturii nu inseamna dreptul de a fi informat de celalalt parinte. Nu inseamna sa poti fi deranjat cu un mail sau sms despre unde si cum e copilul tau inscris la scoala sau ce invatatoare i s-a repartizat. 
Inseamna dreptul tau de a te informa despre variante, alternative si de a participa activ la decizie. Daca te-ai informat din timp, stii care e perioada de testari, de inscrieri in prima faza, a doua faza etc., asta o poti face, fie ca vrea celalalt parinte, fie ca nu. 
Daca nu te-ai informat, nu conteaza ca esti parintele la care copilul locuieste sau nu, ca platesti bona sau pensie sau nu, ca e mare sau mica pensia. Ai ratat sa te informezi la timp, nu mai ai sansa sa fi decis decat daca celalalt parinte decide ca poti. In esenta, nu stiu cat este, de fapt, participarea ta la decizie, atata timp cat celalalt parinte decide daca te trage de maneca sa iti spuna ca de maine incep inscrierile si ca scoala de cartier e X. 
Daca nu ainfacut nimic si celalalt parinte s-a informat la timp, s-a interesat, s-a dus la inscrieri etc., atunci copilul merge la scoala aceea. Daca nu a facut nici acel parinte nimic, asta e, copilul ramane neinscris la scoala in anul respectiv. 
Despre asta vorbim, despre a inscrie copilul la scoala si a face demersuri in sensul asta ori despre a sta pasiv si a astepta ca para malaiata sa inscrie copilul. In toate cazurile, lipsa de cunoastere, de informare, are urmari. Uneori urmarea e ca celalalt parinte decide, alteori ca pruncul nu va merge la scoala. 

Repet, nu conteaza care e rezident sau nerezident, conteaza care se zbate, informeaza, sta la cozi, merge la portile deschise, vorbeste la secretariat, depune cereri etc. Acela cam are, de regula, puterea deciziei sau a participarii la ea. Pentru ca amandoi au un copil, amandoi se intereseaza, stiu perioade, invatatori, acte necesare etc. si, prin urmare, amandoi iau decizia. Daca doar unul se intereseaza, se informeaza, se invoieste de la munca, de regula, acela ia decizia in practica. Indiferent ca e rezident sau nu, ca sta cu copilul sau nu. 
Sa iei decizii fara sa faci efortul sa te informezi e ca un fel de manager care isi falimenteaza propria afacere pentru ca ia decizii proaste: asa ceva nu se face. 
Nu, nu exista un drept al unui parinte de a fi informat de celalalt parinte decat DACA acele informatii nu pot fi obtinute din alte surse. 
Dreptul de a decide referitor la problemele medicale, educationale etc. ale copilului tau insa vin la pachet, strans legat, cu obligatia ta corelativa de parinte de a sti cu ce se mananca respectivele lucruri, anume scoala aceea, boala aceea etc. 

"Cetateni de mana a doua"

Ieri, in sedinta de guvern, ministrul Agriculturii, primul-ministru si cel al Justitiei se dadeau cu capul de masa de consiliu cum sa faca sa gaseasca o solutie ca sa publice societatile care comercializeaza produse fabricate dupa dublu standard, unul pentru noi si unul pentru vestul UE.
Ce sa vezi, zice ministrul Agriculturii ca nu stie cum sa faca sa dea numele, ca ar putea crea conflicte juridice pentru ministerul sau...
Ministrul Justitiei, pe care il apreciez, a scaldat situatia in doua fraze incerte ca mesaj.
Cireasa de pe tort e ca primul-ministru facea campanie electorala in loc sa gandeasca logic.

Sa ii ajut: juridic, nu ai voie sa faci reclama negativa, sa prejudiciezi imaginea unei societati comerciale ori similar cu afirmatii care ti se par tie reale, dar nu au sustinere obiectiva.
Totusi, in caz ca o autoritate de stat comanda un raport, o analiza asupra unui tip de produse, rezultatul acestora nu sunt vorbe in vant, sunt rezultate bazate pe probe obiective, ceea ce face o problema de corecta informare a opiniei publice sa comunici rezultatele.
In esenta, nu este mai putin important dreptul meu de consumator de a cunoaste ce mananc, raportat la dreptul societatii X de a face vanzari in Romania.

In consecinta, nu este vreo problema juridica si nu are ce conflict sa nasca difuzarea publica a rezultatului unui raport obiectiv si nepartinitor.
Totusi, il informez pe primul-ministru ca ar putea fi o problema sa vorbim pe langa functia de stat exact in exercitiul ei, caci sa faci presupuneri subiective de tipul "ne considera cetateni de mana a doua" ma indoiesc sa rezulte, in mod nemijlocit si obiectiv, din raport.
In consecinta, posibilitatea publicarii rezultatelor a fost posibila fara consecinte juridice deosebite pana la momentul deschiderii gurii primului-ministru.

Hotarare care sa tina loc de acordul unui parinte

Doi parinti care trebuie sa decida iesirea din tara, internarea in spital, scoala etc., asta e regula. Exceptia e decizia unuia si a instantei.
Te-ai astepta ca, in caz ca un parinte nu-si da acprdul pentru o activitate, tratament, iesire din tara, instanta sa cantareasca bine situatia de fapt si nevoia reala a copilului referitor la acea actiune.
In realitate, daca da gres recomandarea mea anterioara cu notificarea, in instanta se obtine destul de usor si fara prea mult timp consumat o hotarare care sa suplineasca acordul unui parinte. Mai mult o formalitate, sa spun, cu actiunea in sine, cu prezenta la un termen, cu ceva inscrisuri care sa arate fie chestiuni medicale (daca e vorba de tratament) fie legate de excursie (daca discutam despre o iesire din tara).
Durata e variabila, poate fi de la o luna la un an, dar trebuie tinut seama ca se poate obtine pe calea ordonantei o hotarare executorie din fond. Urgenta nu e dificil de argumentat, de regula, in chestiuni privitoare la copii.

Asa incat, daca sunteti de cealalta parte a baricadei, va recomand sa intelegeti exact nevoia copilului si sa estimati daca decizia celuilalt parinte i-ar face rau. Pentru ca in instanta, celalalt parinte are mari sanse de admitere a suplinirii acordului dv.

Definitia familiei

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. 

 Aceasta este propunerea de modificare a art. 48 alin. 1 din Constitutia Romaniei.
 Consecinte juridice? Niciuna, doar capital electoral si imaginea unor oameni rigizi, care ar face orice spre proasta educare a populatiei, asa fiindu-le mai usor sa obtina voturi.
Doamne fereste sa avem conationali mai tolerabili, mai deschisi la minte, mai in pas cu timpurile! Azi, cand in lume se ajunge tot mai aproape de casatoria legala intre persoane de acelasi sex, cand nu poti discrimina un om in functie de orientarea sexuala, ne ducem spre intoleranta din 1989: interzicem avorturile, casatoriile intre oameni ale caror idei nu le impartasim, ajungem iar pe undeva pe la art. 200 Cod Penal vechi.
Propun ca aceasta institutie, casatoria, sa fie uniunea dintre un barbat si o femeie de aceeasi nationalitate, educatie, cu aceeasi putere financiara si aceleasi frustrari!!

Este incredibila lipsa de intelegere si toleranta pe care ne-o incurajam unul altuia. Daca doua persoane de acelasi sex s-ar casatori sau nu, cu ce anume mi-ar influienta mie existenta? Daca una dintre ele ar putea avea asigurare de sanatate prin casatoria cu celalalt, care mi-ar fi mie dezavantajul?
Inteleg ca nu voi vedea mai putine manifestari publice, ca nu imi influienteaza alte aspecte ale vietii, ca un cuplu de acest tip, daca doreste sa adopte, adopta unul dintre ei si situatia e ca si rezolvata. Sigur, e mai greu pentru copilul adoptat sa ascunda ca are doua mame sau doi tati, dar cine sa se gandeasca la nevoia lui? Copii cu doua mame sau doi tati mai sunt, dar se pare ca toleram a doua sotie a lui tati sau noul iubit al lui mami atata timp cat nu uram o orientare sexuala care nu ne place in mod preconceput.
Si varul homosexual poate sa-si aduca fratele la scoala, si cumnata lesbiana poate sa stea cu pruncul nostru atata timp cat nu stim ca e de aceasta orientare... dupa ce aflam insa, interzicem orice forma de acceptare de parca nu e acelasi om pe care il cunosteam si acceptam ieri. Nu ne influienteaza, dar ii respingem.
Cu rautatea ingenua a unor copii, refuzam sa avem de-a face cu niste oameni care pot suferi, care pot fi buni, care pot munci bine, care ne pot imbogati viata! Care plang si rad ca noi, care au doi ochi si o inima, care merg cu acelasi tramvai cu noi, care surad copiilor nostri!
Asa incat, sper ca aceasta Coalitie discriminatorie invechita sa nu mearga la "Frumoasa si bestia". Pentru siguranta, poate membrii ei se muta in Alabama, sa nu fie tentati de un bilet gratuit!

Nota: Acesta este un pamflet frustrat de intoarcerea la vremuri de intolerabilitate. Trebuie tratat ca atare.

Acord pentru iesirea din tara si/sau pasaport

Exista diferente intre procedura notariala si cea de instanta, atat in dovedirea diverselor situatii juridice/fapte juridice, dar si in abordare. Si e normal.

Ca avocat, recomand notificarea si chemarea la notar cf. procedurii de punere in intarziere din Codul civil. Nu e rau sa folositi un executor.
De asemenea, daca autoritatea parinteasca se exercita in comun (regula), e necesar acordul ambilor parinti pentru pasaport si iesirea din tara. In consecinta, acordurile este normal sa se conditioneze reciproc pentru a se contracara dorinta de control a ambilor parinti. Nevoia asta de control va costa in plus aproape fiecare concediu petrecut in afara tarii circa 50 de euro.

Notificarea ar trebui sa arate avantajele ambilor parinti pentru a da acordul concomitent si neconditionat, precum si costurile ulterioare, efectele punerii in intarziere etc.

Va dau un exemplu: eu vreau sa-mi iau copilul in concediu in Grecia, tatal nu il lasa. Il notific pe tata ca ii dau acordul de iesire din tara si de pasaport odata cu acordul lui pentru iesire din tara si eliberare pasaport.
Avantaje: nu ne mai certam in instanta, nimeni nu controleaza programul nimanui, ambii avem libertate de iesit in concediu, copilul se bucura de doua concedii, putem face pasaport pe trei ani (costuri mai mici per concediu, mai exact ne costa sub 10 euro anual pe fiecare raportat la 25 de euro anual pe fiecare), costul acordurilor notariale scade la jumatate (caci avem un singur act semnat de ambii la notar, cheltuieli impartite).
Pentru situatia de a-mi da acordul cu o zi inainte de plecare, ii arat ca este necesar un minim de 24 de ore pentru eliberarea pasaportului in regim de urgenta, caz in care ar fi mai scump, colaborarea s-ar baza pe lipsa de incredere si incercare de control reciproc, copilul ar fi in incertitudine, dezavantajos pe toaoa linia.
In aceasta situatie, sa considere prezenta notificare ca punere in intarziere cf. Codului civil, situatie in care actiunea mea in instanta pentru suplinirea acordului ar duce la cheltuieli de judecata pentru partea adversa indiferent de recunoasterea dreptului meu pana la prima zi de judecata (precizarea onorariului avocatului contactat, cu sume certe, totul exact).
Mentionez si datele pentru iesirea mea din tara, anume 9-16 iulie, tara de destinatie Grecia, Hotel X din statiunea Y, rezervare via firma Z, avans ori cost total achitat L lei (in situatia pierderii sejurului din lipsa acordului, voi putea alege sa ma adresez instantei pentru daune materiale ca urmare a lipsei acordului promis, eu facand respectivele cheltuieli exclusiv in baza promisiunii lui).

In mare, cam asta... de la situatie la situatie notificarea se adapteaza. Psihologic, ar trebui sa fie mai dura in cazul persoanelor care asculta autoritatile si bazata mai degraba pe accesorii pentru persoanele care contesta autoritatile. Asta decide fiecare pentru el, avocatul neputand cunoaste specificul partii adverse clientului sau.
Ideea unei notificari este sa se obtina din ea tot ce se poate: probe pentru ajungerea in instanta eventual, incercarea de negociere amiabila, promisiunea unui comportament minim similar din partea mea, asigurarea lipsei de control a mea fata de concediul partii adverse. Astfel, pot astepta, de exemplu, raspunsul pe mail cu ziua si notarul ales, intelegand sa dau valoare de comunicare de punere in intarziere respectivului mail de raspuns la adresa mea pentru a preintampina cheltuirea de catre partea adversa a unor sume pentru notificarea prin executor/avocat.
In situatia asta dau aceeasi insemnatate oricarui mail de raspuns din partea partii adverse, inclusiv a unui refuz. Fac mentiuni suplimentare in functie de existenta unui avocat al partii adverse sau nu, cum ar fi valoarea pe care o poate avea lipsa unui raspuns etc.
Ii dau si un termen in care astept raspuns si citatie de la notar, un minim de 2 saptamani, sa spun.

Se trateaza in notificare de la o varianta posibila pana pe la 3-4, nu mai mult. Si asa stim fiecare, si eu si partea adversa, ce se va intampla, care sunt pasii de urmat, care sunt costurile estimate ale unei astfel de proceduri in diferite circumstante etc. Si daca nu iese decat cea mai oneroasa dintre ele, anul viitor aceeasi procedura are mari sanse sa fie mai ieftina, macar putin.
Si pentru ca ideea e sa punem bazele unei relatii sanatoase, de fiecare data cand as obtine un lucru bun pentru copil, i-as multumi celuilalt parinte. Ideea e de a duce la o schimbare a ostilitatii in colaborare. Ca nu ne place, e ok. Si daca ajungem in instanta cu zeci de dosare tot acolo ajungem, sa ne supunem unor hotarari care nu ne plac dar pe care trebuie sa le punem in practica. Doar ca ne costa mai multi nervi, timp si bani.

Cu copiii la proteste

Ca idee, nimic nu interzice exprimarea unui copil si protestul lui legal. Protestele din zilele astea insa nu au fost tocmai legal organizate, asa incat exista o problema din acest punct de vedere.
Pe de alta parte, situatia de fapt iesita din comun din Piata Victoriei din ultimele doua saptamani cred ca anuleaza faptul ca protestele nu au avut autorizatie. Uneori, chestiuni de fapt evidente suprascriu teorii invechite.
Dar si in teorie, atata timp cat nu urmaresti foloase, santajarea prin expunerea copiilor, abuzarea copiilor prin conditiile in care ii tii, prin ideile pe care le promoveaza protestul, prin violenta la care ii expui, prin induiosarea autoritatilor de prezenta lor, nu vad ce anume lege s-ar incalca.
Si copiii au dreptul sa aiba o opinie, legislatia nationala si internationala sustine informarea lor raportat la gradul de maturilate a lor si incutrajeaza exprimarea lor libera.

In privinta sesizarilor anonime ale Autoritatii Nationale pentru Protectia Copiilor, ele nu vor avea o finalitate. Legal Autoritatea nu poate sa amendeze parintii, motivele vor fi destul de slabe si nu vor tine in instanta. Ba mai mult, sunt parinti care au ajuns acolo tocmai pentru ca vedeau mai degraba un mare loc de joaca in piata, fara a fi tentati de protest. Erau colegi de gradinita si scoala ai copilului. Erau activitati de duminica si de iesit cu familia.
Daca peste toate astea pui si ideea de baza, anume educarea simtului civic, exprimarea ideii ca ceva nu-ti place in societate si iei atitudine, sustinerea unui punct de vedere, toate astea in mod pasnic si frumos, cred ca ar trebui premiati parintii aia, nu amendati.
Sa inveti un copil ca ai venit sa sustii o idee fara sa te bati, fara sa fii agresiv, colaborand cu fortele de ordine, cu ceilalti protestatari, intr-o comuniune care se organizeaza frumos ad-hoc e o lectie buna de viata.
Sa ii arati copilului ca intr-o multime trebuie sa te tii aproape de cei dragi, sa gasesti metode de a-i recunoaste, de a-i contacta la nevoie, sa identifici nevoile unei multimi pentru copiii mai mari (adunarea are nevoie de o motivatie, de mancare, de apa, de o activitate sau mai multe, pancarte sau alte nevoi specifice grupului), toate astea sunt izvoare de educare civica si sociala foarte pretioase.

In consecinta, e o mare risipa de resurse cu aceste sesizari, resurse care sunt si-asa prea putine. E o pierdere de vreme pentru sanctiuni care nu se vor aplica si nu se vor sustine. Consumarea timpului functionarului si-asa prea ocupat si nemotivat.

OUG, Monitorul oficial si moartea statului de drept

http://www.monitoruloficial.ro/emonitornew/emonviewmof.php?fid=MS43NTM3OTA5MDEzNjM5RSszMA==

De azi pot fura, legal, in valoare de maxim 200000 de lei, functionari publici si rudele lor pana pe la gradul doi. Adica, daca eu una n-am curaj, ma ajuta sora-mea si scapam amandoua cu capul sus si fara sa negam ca am cumparat un creion de 199000 de lei din bani publici.
Mai mult, in cazul in care ne gaseste careva cu acel creion la suprapret, nu numai ca nu riscam o sanctionare penala, insa niciu pe cale civila nu riscam sa dam banii inapoi statului roman.
Cf. art. II pct. 1 din OUG nr. 13/2017 nou publicata in MO 91/01.02.2017 coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. b) teza I, in cazul in care fapta nu e prevazuta de legea penala (si nu mai e prevazut abuzul in serviciu pentru prejudicii ca acel creion de 199000 de lei), instanta lasa nesolutionata latura civila!!
Latura civila e partea aia din proces in care statul isi poate cere cei 199000 de lei inapoi, or s-au asigurat azi ca:
1. daca furi sub 200000 de lei esti cinstit
2. ce-i furat e bun furat. Cel putin in procesul penal.
Ce sa-i faci, asa sunt ordonantele cu nr. 13 date in miez de noapte. S-au saturat sa stea peste program si de-acum vor sa fure pe zi.
Imi place ca CSM sugereaza sa fie invitat Avocatul poporului sa ia atitudine!!

In acest moment, traiesc si plang.

https://www.facebook.com/events/407705119573199/

Raportul de ancheta psiho-sociala - varianta telefonica

Azi, din lipsa de timp a supraaglomeratilor angajati de la asistenta si protectia copilului... raportul de ancheta psiho sociala se face telefonic.
Nu e suficient ca, de la modificarea anchetei sociale in ancheta psiho-sociala nimic nu s-a schimbat, ca intalnim nimicuri atotcuprinzatoare in cele maxim 2 pagini de raport, cum ar fi venitul parintilor... si declaratiile acestora... insa mai nou, anchetele se fac telefonic. Uneori, cu o descindere anuntata de maxim 2 minute acasa la minor.

Unde e camera lui? Unde doarme? Ok, e curatenie... Asta e telefonul meu, o zi buna!

Si gata cu dreptul copilului de a fi aparat de un tert cunoscator de psihologie! La revedere ajutor la adaptare la divort, la separare, frici de abandon etc.
Gata cu dreptul copilului la doi parinti, gata cu vreo consiliere parentala, gata cu intrebari despre relatii de familie, violenta, discutii cu vecinii etc.
Gata, s-a terminat ancheta.
S-a terminat si protectia copilului vostru, acum luati-l si rupeti-l in doua!