Informare despre avantajele medierii - si dupa decizia CCR

Nu inteleg cum exact este corecta sau buna informarea cu privire la avantajele unei proceduri. Corect, sustin eu, ca avocat, este ca un client al meu sa cunoasca si avantaje si dezavantaje.
Cunoasterea ambelor fete ale monedei duce la asumarea medierii sau nu, la aceasta metoda de stingere a unui litigiu, de rezolvare a unei probleme juridice.

Din pacate, la aceasta sedinta de informare, atat de implicat este mediatorul incat nu am nicio parte care sa fi fost convinsa de acesta sa recurga la mediere. Mai mult, desi nu sunt mediator, desi nu fac mediere sau informare in sensul stabilit de legea 192, demersurile si discutiile cu clientii mei au avut rezultate mai bune in a-i convinge de cat de buna este medierea.
Din nefericire, nu la fel de convinse au fost celelalte parti cu privire la aceste avantaje, insa ma bucur ca am reusit sa conving si parti adverse sa participe la mediere. Nu numai la informare, ci la medierea conflictului.

Alte aspecte negative intalnite in experienta mea de avocat care crede in mediere: unele comunicari de convocare la mediere sunt facute pe mail, insa costa mai mult decat daca ar fi comunicate acte de procedura prin executor judecatoresc cu agent procedural.
Alte comunicari au fost in sensul ca mediatorul i-a inmanat clientului formnularul pentru ca acesta sa-l inmaneze adversarului la urmatorul termen de instanta; acest serviciu a fost platit de client si executat tot de el.
In alt caz am avut client care nu a inteles ce a platit, convins fiind ca plateste medierea, a aflat ca a platit 2 foi A4.

Dupa mai bine de un an de zile de la obligativitatea medierii si dupa o decizie CCR care spune ca nu-i corect sa fie asa de obligatorie, inca nu am un mediator cu care sa colaborez in mod constant; sigur, nu e un lucru rau pentru mediatori, cer destul de mult si nu sunt un client comod.

Am, tot la peste un an de la obligativitatea medierii, mai multe tranzactii, intelegeri, acorduri facute de mine cu partea adversa decat medieri.

Cu regret am aflat ca informatiile privind avantajele medierii par a fi aceleasi pentru cauze diferite; ori divort ori partaj, avantajul e timpul scurt, mai zicem de-o taxa de timbru...
Am avut divorturi unde nici macar nu s-a discutat despre daca exista un copil si cata diferenta ar face pentru acesta o mediere...

In concluzie, am nevoie de un mediator, imi puteti da? Chiar daca nu e obligatorie, medierea e buna. Mediator personalizat, daca se poate...

Privati copilul de un parinte?

Se intâmpla adesea ca, înainte de separarea parinților, copilul să stea ba cu un parinte, cu celalalt... de regula cu unul mai des și cu celălalt mai rar, în functie de vârsta, preocupările și sexul copilului.

Pana in 5 ani e dificilă desprinderea de mamă și, uneori, confundăm asta cu lipsa nevoii copilului de tată. Alteori copilul îl preferă pe părintele care îi face mai des pe plac... și confundăm și asta cu lipsa nevoii de celălalt părinte.

În realitate, un copil are NEVOIE și DREPT la doi părinți. Orice copil.

Dacă celălalt părinte nu-l traumatizează, adică dacă face parte din regulă, fără traume cu bătăi, pedepse umilitoare corporale sau de alta natură... atunci copilul dv. are nevoie de acel părinte.
Nu, nu-i sunteți de ajuns copilului dv. Niciodată nu-i veți fi, va voi și o colega de joaca și un soț... și, întotdeauna, copilul va voi doi părinți, indiferent de modul în care vorbește despre el.
Copiii post-divorț care iși vizitează constant ambii părinți, de regulă, ajung să îi facă pe plac părintelui la care se află în acel moment, fiind de acord că celălalt părinte nu e ideal; adică, așa cum spune la dv. despre tată/mamă, așa spune și la tată/mama despre dv.
Nu e anormal, e un mod în care cel mic se adaptează noii situații și iși arată iubirea față de părintele la care se află. Când spune: ”Mama țipă” sau ”Tata se enervează” asta înseamnă: ” Te iubesc și, dacă ai nevoie să spun ceva rău despre celălalt, asta fac pentru tine”.

Pentru un copil, ce fac părinții lui e idealmente bine, macar în copilăria mică, 0-3 ani; acest sentiment nu dispare instant și se continuă cu o bătălie între ”trebuie că face bine” și propriile valori și discernământ, dincolo de asdolescență.
Asta înseamnă că el trece printr-un chin interior când spune că un parinte al său nu e bun, perfect, nu e ideal. Și cand asta e realitatea, dar și când o spune să vă facă pe plac.

Prin urmare, dacă el poate rupe o bucățică din sufletul lui ca să vă arate iubirea lui, lasați sentimentele personale și faceți-i și lui un bine: trimiteți-l la celălalt părinte cateva zile în plus față de program!

Copii fericiți vă doresc!