Model bun de contract

Exista multe modele. Orice model e prost. 

Un contract bun e ca o haina, trebuie croita pe dimensiunile si preferintele fiecaruia. Altfel nu i se potriveste si e buna de aruncat (cu alte cuvinte, se poate desface contractul daca e atacat). 

Contractul mai depinde si de cele comunicate de client, daca isi trage burta si masuratorile nu sunt bune, atunci si contractul se croieste prea strans. Sigur, mai e si abilitatea si motivatia juristului care redacteaza contractul de a descoperi scopul real urmarit de client, adica sa-i mai lase niste margini usor de desfacut hainei, la nevoie. 

Clientul care spune doar ce crede el ca trebuie sa auda avocatul isi sapa groapa singur.
Asadar, mergeti la un avocat, spuneti-i ce urmariti, cereti solutii. Nu mergeti cu solutia si imbracati-o in altceva decat scopul real, ca nu va ajuta.
Avocatul incaseaza acelasi onorariu, ba chiar uneori mai mult de la clientul care il amageste. Clientul insa e mai interesat decat oricine sa spuna adevarul.

Este incredibil de greu, deseori imposibil, sa iti aperi clientul de propriile idei. (Ultima data era sa iau o amenda mai mare decat onorariul incasat.)Dar asta intr-un alt episod din seria "de ce si cine ne poate apara un avocat". 

Contract de vanzare-cumparare sau donatie?

Vesnica intrebare, ce act e mai bun.

Pai... daca vreau sa dau gratuit cuiva un bun, fac donatie. In cazul in care imi vine stralucita idee sa inchei alt act, cum ar fi o vanzare pentru ca s-a „auzit” ca ar fi un act mai rezistent, mai solid... atunci sigur actul pe care il voi incheia va fi mai prost.

In cazul in care as vrea sa instrainez un bun contra unei intretineri sau contra unor banuti, donatia e o idee proasta.Daca se face orice promisiune pe langa act, atunci actul e prost si are sanse sa nu stea in picioare. 

Cum sa fac sa fie actul mai bun? In primul rand nu ajuta sa il denumesc vanzare daca nu e vanzare sau donatie daca nu e donatie, intretinere daca nu e intretinere.

Degeaba denumesc un act „contract indestructibil in instanta vreodata de oricine”, asta nu mi-l securizeaza impotriva comostenitorilor sau creditorilor.

Asadar, primul lucru la incheierea unui act este sa ma informez de cadrul legal in care, in situatia mea proprie, pot incheia respectivul act: daca sunt creditori si credite neplatite, daca vreau sa insel un comostenitor sau mai bine cum sa-i respect rezerva, daca ma angajez la a cumpara pilule partii cu care inchei actul etc.

Apoi, urmatorul pas e sa stabilesc exact actul in concordanta cu ce se va intampla in fapt, anume va fi donatie daca dau/primesc in mod gratuit, vanzare daca sunt bani la mijloc etc.

In ultimul rand, ar fi foarte buna o redactare profesionala de catre un avocat sau macar o revizuire a draftului/modelului propus de notar. Ajuta foarte mult sa expuneti pe larg considerentele care au dus la incheierea actului (de exemplu, ca parinte, ca ati decis impartirea mostenirii inca de cand sunteti in viata).

Ar fi bine sa informati toate partile prezente si viitoare din situatia de fapt (nu cea juridica) despre incheierea actului; nu e musai o cale oficiala, se poate face oricum, prin email sau sms... dar ajuta mult ca toate persoanele cu potentiale interese actuale sau in viitor sa fie informate. 

Alegerea tipului invataturii

Alegerea felului invataturii nu inseamna dreptul de a fi informat de celalalt parinte. Nu inseamna sa poti fi deranjat cu un mail sau sms despre unde si cum e copilul tau inscris la scoala sau ce invatatoare i s-a repartizat. 
Inseamna dreptul tau de a te informa despre variante, alternative si de a participa activ la decizie. Daca te-ai informat din timp, stii care e perioada de testari, de inscrieri in prima faza, a doua faza etc., asta o poti face, fie ca vrea celalalt parinte, fie ca nu. 
Daca nu te-ai informat, nu conteaza ca esti parintele la care copilul locuieste sau nu, ca platesti bona sau pensie sau nu, ca e mare sau mica pensia. Ai ratat sa te informezi la timp, nu mai ai sansa sa fi decis decat daca celalalt parinte decide ca poti. In esenta, nu stiu cat este, de fapt, participarea ta la decizie, atata timp cat celalalt parinte decide daca te trage de maneca sa iti spuna ca de maine incep inscrierile si ca scoala de cartier e X. 
Daca nu ainfacut nimic si celalalt parinte s-a informat la timp, s-a interesat, s-a dus la inscrieri etc., atunci copilul merge la scoala aceea. Daca nu a facut nici acel parinte nimic, asta e, copilul ramane neinscris la scoala in anul respectiv. 
Despre asta vorbim, despre a inscrie copilul la scoala si a face demersuri in sensul asta ori despre a sta pasiv si a astepta ca para malaiata sa inscrie copilul. In toate cazurile, lipsa de cunoastere, de informare, are urmari. Uneori urmarea e ca celalalt parinte decide, alteori ca pruncul nu va merge la scoala. 

Repet, nu conteaza care e rezident sau nerezident, conteaza care se zbate, informeaza, sta la cozi, merge la portile deschise, vorbeste la secretariat, depune cereri etc. Acela cam are, de regula, puterea deciziei sau a participarii la ea. Pentru ca amandoi au un copil, amandoi se intereseaza, stiu perioade, invatatori, acte necesare etc. si, prin urmare, amandoi iau decizia. Daca doar unul se intereseaza, se informeaza, se invoieste de la munca, de regula, acela ia decizia in practica. Indiferent ca e rezident sau nu, ca sta cu copilul sau nu. 
Sa iei decizii fara sa faci efortul sa te informezi e ca un fel de manager care isi falimenteaza propria afacere pentru ca ia decizii proaste: asa ceva nu se face. 
Nu, nu exista un drept al unui parinte de a fi informat de celalalt parinte decat DACA acele informatii nu pot fi obtinute din alte surse. 
Dreptul de a decide referitor la problemele medicale, educationale etc. ale copilului tau insa vin la pachet, strans legat, cu obligatia ta corelativa de parinte de a sti cu ce se mananca respectivele lucruri, anume scoala aceea, boala aceea etc.