marți, 19 decembrie 2017

Acord - mediere - negociere in divort

Recomand intotdeauna o negociere in termenul de 25 de zile pentru intampinare sau reconventionala. Perioada este suficient de lunga sa faceti o procedura legala de mediere, va arata disponibilitatea de a ajunge la o intelegere, la comunicare cu fostul partener, la colaborare in interesul copilului, daca aveti sau al unei relatii bune post divort sau o inchideresanatoasa a relatiei ... . De asemenea, negocierea e informata, la acel moment deja cunoasteti cererile si argumentele din actiune.

Trebuie mentionat ca, pentru a avea o sansa la negociere, trebuie sa fiti cat mai deschis si maleabil. Ideea aceea din filmele americane cu asul din maneca arata doar gandire manipulatorie, nicidecum deschidere si nu e bine privinta in instanta. Asta pe langa faptul ca sunt sanse mari de esuare a unei proceduri de negociere unde puteti obtine mai multe pe termen lung si pe care o platiti cu tinp, sperante si bani.

In functie de situatie, puteti decide ca in paralel sa obtineti o ordonanta daca aveti un copil din acea casatorie. Puteti cere prin aceasta procedura domiciliul sau program in care sa aveti relatii personale, legatura cu copilul nu trebuie intrerupta.
Sa nu vedeti ordonanta ca asul din maneca, daca alegeti sa faceti negocierea si ordonanta in paralel, va recomand sa ii comunicati deschis si de la inceput celeilalte parti acest aspect. 
Succes! 

vineri, 15 decembrie 2017

Avocatura, avocati si alte detalii


Raspunderea magistratilor... in lipsa raspunderii celorlalte profesii, este inutila. Se vrea sa raspunda magistratii cand nimeni nu le asigura minimul de educatie, baza materiala, cand celelalte profesii juridice nu raspund. Nu real, cel putin.

Din nefericire, legislatia avocatilor e de slaba calitate. Dealtfel, serviciile, intr-o tara slab educata si slab dezvoltata, sunt... slabe. Orice servicii.
Este dezolant, insa fiecare sesizare, intrebare, cerere de drepturi facuta de un client al unui avocat e un pas inainte sa evoluam. De aceea rog fiecare justitiabil sa faca o cerere, sa adreseze o intrebare, o notificare, orice duce la evolutia profesiei in ansamblul sau.

Onorariile minimale, slab reglementate, aparute peste noapte si disparute la fel, nu sunt o idee proasta in sine. Inseamna un control mai bun asupra unei profesii, asupra modului in care se stabileste un raport contractual intre client si avocatul sau.
Ideea de a face onorariile realiste, de a avea un control asupra minunatiilor procentual stabilite care incearca sa evite dispozitiile privind un pact de quota litis sau control asupra contractelor incheiate de dragul artei pentru a avea o baza in care sa lucrezi un dosar dar in care nu incasezi niciun leut... ideile astea sunt bune.

Dar e o profesie in care contractul de asistenta juridica este atat de slab facut incat are o singura pagina, fara proceduri de colaborare cu clientul, fara asigurari de calitate a serviciilor, in care se precizeaza ca acel contract intre doua parti se incheie intr-un singur original si... o copie... contrar oricarei norme civile care legifereaza contractul in atatea originale cate parti exista...
ce inseamna un contract incheiat in copie? In ce alt domeniu roman poti merge cu o copie la un executor?

Toate acestea trebuie reglementate, registrul unde se inscriu actele atestate de avocat, modalitatea in care se incheie un contract de asistenta juridica, limitele in care se dau explicatii clilentului, minimul de lamuriri pe care acesta trebuie sa le primeasca... toate acestea trebuie lamurite, toate trebuie normate, intocmite proceduri.
Si cand si avocatul va avea registre de tinut obligatoriu, vizate in profesie din timp in timp, rapoarte de trimis, inscrieri in registre publice, atunci si munca sa in biroul individual va creste in calitate. Atunci si avocatul acela poate va avea nevoie de o secretara si norme interne, proceduri si liste.