Se intâmpla adesea ca, înainte de separarea parinților, copilul să stea ba cu un parinte, cu celalalt... de regula cu unul mai des și cu celălalt mai rar, în functie de vârsta, preocupările și sexul copilului.
Pana in 5 ani e dificilă desprinderea de mamă și, uneori, confundăm asta cu lipsa nevoii copilului de tată. Alteori copilul îl preferă pe părintele care îi face mai des pe plac... și confundăm și asta cu lipsa nevoii de celălalt părinte.
În realitate, un copil are NEVOIE și DREPT la doi părinți. Orice copil.
Dacă celălalt părinte nu-l traumatizează, adică dacă face parte din regulă, fără traume cu bătăi, pedepse umilitoare corporale sau de alta natură... atunci copilul dv. are nevoie de acel părinte.
Nu, nu-i sunteți de ajuns copilului dv. Niciodată nu-i veți fi, va voi și o colega de joaca și un soț... și, întotdeauna, copilul va voi doi părinți, indiferent de modul în care vorbește despre el.
Copiii post-divorț care iși vizitează constant ambii părinți, de regulă, ajung să îi facă pe plac părintelui la care se află în acel moment, fiind de acord că celălalt părinte nu e ideal; adică, așa cum spune la dv. despre tată/mamă, așa spune și la tată/mama despre dv.
Nu e anormal, e un mod în care cel mic se adaptează noii situații și iși arată iubirea față de părintele la care se află. Când spune: ”Mama țipă” sau ”Tata se enervează” asta înseamnă: ” Te iubesc și, dacă ai nevoie să spun ceva rău despre celălalt, asta fac pentru tine”.
Pentru un copil, ce fac părinții lui e idealmente bine, macar în copilăria mică, 0-3 ani; acest sentiment nu dispare instant și se continuă cu o bătălie între ”trebuie că face bine” și propriile valori și discernământ, dincolo de asdolescență.
Asta înseamnă că el trece printr-un chin interior când spune că un parinte al său nu e bun, perfect, nu e ideal. Și cand asta e realitatea, dar și când o spune să vă facă pe plac.
Prin urmare, dacă el poate rupe o bucățică din sufletul lui ca să vă arate iubirea lui, lasați sentimentele personale și faceți-i și lui un bine: trimiteți-l la celălalt părinte cateva zile în plus față de program!
Copii fericiți vă doresc!
luni, 5 mai 2014
vineri, 28 februarie 2014
Proprietar ca sa asigur locuinta minorului dupa divort??
Nu. Legea si judecatorul nu poate face discriminari pe criterii de proprietati detinute sau nu. Un parinte e la fel de bun si daca are 7 case (!!) si daca nu are niciuna.
Nu conteaza forma sub care un parinte asigura locuinta copiilor sai; o locuinta cu chirie este la fel de locuinta ca si una in proprietate, instantele nu fac absolut nicio diferenta in acest sens; statusul unuia dintre parinti tolerat in casa la rude este, dpdv al locuintei, inferior unei chirii(daca nu avea o cota din proprietatea asupra imobilului imoreuna cu rudele).
In esenta, nu ar trebui sa va faceti nicio problema cat de mica pentru chirie, sunt persoane care stau in chirie in acelasi loc mai mult decat alti proprietari si nicio persoana nu-i privesc ca paria doar ca platesc o chirie in loc de rate.
In instanta am avut cazuri de parinti tolerati pe la rude sau cu contracte de chirie sau de comodat; ancheta sociala care a aratat ca sunt conditii decente a contat, nu titlul in baza caruia se asigura locuinta.
Stiu caz de parinte-proprietar care a pierdut dreptul de a tine minorii peste noapte ca nu avea apa curenta, desi avea ditamai casa. Prin urmare, conditiile asigurate de parinte, nu titlul conteaza.
Nu conteaza forma sub care un parinte asigura locuinta copiilor sai; o locuinta cu chirie este la fel de locuinta ca si una in proprietate, instantele nu fac absolut nicio diferenta in acest sens; statusul unuia dintre parinti tolerat in casa la rude este, dpdv al locuintei, inferior unei chirii(daca nu avea o cota din proprietatea asupra imobilului imoreuna cu rudele).
In esenta, nu ar trebui sa va faceti nicio problema cat de mica pentru chirie, sunt persoane care stau in chirie in acelasi loc mai mult decat alti proprietari si nicio persoana nu-i privesc ca paria doar ca platesc o chirie in loc de rate.
In instanta am avut cazuri de parinti tolerati pe la rude sau cu contracte de chirie sau de comodat; ancheta sociala care a aratat ca sunt conditii decente a contat, nu titlul in baza caruia se asigura locuinta.
Stiu caz de parinte-proprietar care a pierdut dreptul de a tine minorii peste noapte ca nu avea apa curenta, desi avea ditamai casa. Prin urmare, conditiile asigurate de parinte, nu titlul conteaza.
joi, 27 februarie 2014
Acord parental pentru exercitarea autoritatii parintesti exclusiv - custodie exclusiva?
Parintele nu are dreptul de a se spala pe maini de grija ca are un copil, asa cum un copil nu poate fi condamnat la a ramane fara un parinte sau fara o mana pentru ca parintii lui, inconstienti, decid astfel.
Numai ideea ca un parinte trebuie sa trimita pensie, sa dea un acord etc. il tine pe copil intr-un contact, oricat de precar, cu celalalt parinte lipsa. Sa spui ca daca parintii sunt de acord, atunci ii luam un drept copilului... pe ce se bazeaza? Pe egoismul unui adult?
Daca parintii decid ca pruncul lor mai bine n-ar avea picioare sa mearga la discoteca e bine? Unde e spiritul legii aici?
Care e vina copilului acela ca are doi parinti egoisti si inconstienti si de ce, pentru ca e nenorocit de soarta cu ei pe cap, sa-l mai nenoroceasca si o instanta de judecata?
Discutam pe regula generala ca parintii s-au despartit si se urasc de moarte, fara un pericol concret de traumatizare a copilui de catre unul dintre parinti:
Nu as incuviinta un astfel de acord si nu as recomanda vreodata unui client asa ceva, ba chiar as obliga parintele nerezident sa-i scrie 6 scrisori pe an copilului, sub sanctiune si sa petreaca un minim de zile cu el, la fel. Nu se poate sa-l arunci pe copil doar pentru ca te-ai despartit, nu e vina lui si o instanta nu ar trebui sa incuviinteze asa ceva, vazand ca e impotriva legii.
Cum sa-i dai unui parinte incuviintarea de a-si arunca copilul la gunoi? De a se dezinteresa de el? Nu e moral, legal, nu e nicicum decat cruzime.
Sunt parinti care isi asuma obligati rolul de parinti si unii chiar o fac bine. E din inertie, pornit din orgoliu, din modul in care au divortat ori din presiunile parintilor lor, la final insa au o relatie cu copilul lor si, in esenta, asta conteaza pentru copil.
Stiu copii pentru care relatia cu tatal a constat in sambete petrecute cu bunicii, insa copilul a avut acolo, undeva, un parinte peste care si-a putut canaliza o figura paterna (sigur, de tipul asa nu!) si a putut sa-i reproseze anii fara el, a putut sa inchida cumva anii petrecuti cu bunicii in loc de tata. Psihologic, acea "closure" e extrem de importanta; e suferinta, dar nu e abandon.
Pe copil in ajuta sa aiba o intelegere a situatiei, sa aiba cui spune, pe cine lauda, pe cine apostrofa, nu sa se simta abandonat, asta-i cel mai distructiv sentiment pentru un copil, mai rau decat o palma sau mese neregulate.
Libertatea parintilor nu trebuie sa fie mai importanta decat interesul copilului lor, ca de-aia interesul copilului e superior si al lor nu.
Regret faptul ca in cultura romaneasca nu a crescut sentimentul parintesc peste proverbul "eu te-am facut, eu te abandonez". Am inca speranta, insa atitudini ale profesionistilor de acest tip, ca-i mai bine copilului fara o mana (scuze, fara o mama), ar trebui sa dispara tocmai pentru ca sa porneasca de undeva si raspunderea asta parinteasca.
Numai ideea ca un parinte trebuie sa trimita pensie, sa dea un acord etc. il tine pe copil intr-un contact, oricat de precar, cu celalalt parinte lipsa. Sa spui ca daca parintii sunt de acord, atunci ii luam un drept copilului... pe ce se bazeaza? Pe egoismul unui adult?
Daca parintii decid ca pruncul lor mai bine n-ar avea picioare sa mearga la discoteca e bine? Unde e spiritul legii aici?
Care e vina copilului acela ca are doi parinti egoisti si inconstienti si de ce, pentru ca e nenorocit de soarta cu ei pe cap, sa-l mai nenoroceasca si o instanta de judecata?
Discutam pe regula generala ca parintii s-au despartit si se urasc de moarte, fara un pericol concret de traumatizare a copilui de catre unul dintre parinti:
Nu as incuviinta un astfel de acord si nu as recomanda vreodata unui client asa ceva, ba chiar as obliga parintele nerezident sa-i scrie 6 scrisori pe an copilului, sub sanctiune si sa petreaca un minim de zile cu el, la fel. Nu se poate sa-l arunci pe copil doar pentru ca te-ai despartit, nu e vina lui si o instanta nu ar trebui sa incuviinteze asa ceva, vazand ca e impotriva legii.
Cum sa-i dai unui parinte incuviintarea de a-si arunca copilul la gunoi? De a se dezinteresa de el? Nu e moral, legal, nu e nicicum decat cruzime.
Sunt parinti care isi asuma obligati rolul de parinti si unii chiar o fac bine. E din inertie, pornit din orgoliu, din modul in care au divortat ori din presiunile parintilor lor, la final insa au o relatie cu copilul lor si, in esenta, asta conteaza pentru copil.
Stiu copii pentru care relatia cu tatal a constat in sambete petrecute cu bunicii, insa copilul a avut acolo, undeva, un parinte peste care si-a putut canaliza o figura paterna (sigur, de tipul asa nu!) si a putut sa-i reproseze anii fara el, a putut sa inchida cumva anii petrecuti cu bunicii in loc de tata. Psihologic, acea "closure" e extrem de importanta; e suferinta, dar nu e abandon.
Pe copil in ajuta sa aiba o intelegere a situatiei, sa aiba cui spune, pe cine lauda, pe cine apostrofa, nu sa se simta abandonat, asta-i cel mai distructiv sentiment pentru un copil, mai rau decat o palma sau mese neregulate.
Libertatea parintilor nu trebuie sa fie mai importanta decat interesul copilului lor, ca de-aia interesul copilului e superior si al lor nu.
Regret faptul ca in cultura romaneasca nu a crescut sentimentul parintesc peste proverbul "eu te-am facut, eu te abandonez". Am inca speranta, insa atitudini ale profesionistilor de acest tip, ca-i mai bine copilului fara o mana (scuze, fara o mama), ar trebui sa dispara tocmai pentru ca sa porneasca de undeva si raspunderea asta parinteasca.
duminică, 15 decembrie 2013
Ordonanta pentru suplinirea acordului unui parinte la iesirea minorului din tara
Situatia e similara pentru acordul pentru eliberarea unui pasaport pentru un minor.
Consider ca, desi art. 919 nu specifica ca acest tip de masuri poate fi luat pe calea ordonantei, in anumite cazuri se poate apela la instanta si pentru iesirea din tara a minorului pe cale de ordonanta.
Cred ca 919 este prea restrictiv ("Art. 919. - Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.") si ca se refera, oricum, la masurile de luat de instanta in timpul divortului.
In afara procedurii divortului, se aplica 996 Cod civil prin care se pot lua si alte masuri vremelnice privitoare la minori.
Ordonanta trebuie sa fie vremelnica, sa prezinte urgenta si sa nu prejudicieze fondul.
Daca minorul trebuie sa iasa din tara urgent pentru un concurs, o interventie chirurgicala etc., atunci si urgenta si vremelnicia si neprejudicierea fondului sunt indeplinite.
Daca insa, din pacate, unul dintre parinti iosi doreste o ocolire a dispozitiilor legale privitoare la acordul pentru iesirea din tara, asa incat sa mearga la Paris ori la Nisipurile de Aur oricand cu pruncul, atunci nu vad indeplinita niciuna dintre cele trei cerinte de admisibilitate.
O astfel de ordonanta ar produce efecte definitiv, luand unuia dinrte parinti o parte a prerogativelor sale, influientand autoritatea parinteasca. O ordonanta e temporara daca prin ea se permite parintelui sa iasa o data din tara, in perioada x sau y, in scopul z sau t si nu oricand, oriunde... aceasta permisiune nu mai e nici temporara si, in anumite cazuri, nici in interesul copilului.
Unele voci sustin ca, daca se desfasoara in paralel cu o actiune pe fond, ordonanta pentru suplinirea acordului la iesirea din tara oricand si oriunde ar fi admisibila.
Nu inteleg cum s-ar trece peste neindeplinirea conditiei de vremelnicie daca exista si actiune pe fond? Si de ce sa mai faci actiune pe fond?
Daca am o ordonanta favorabila, aplicabila pana la judecata fondului, scopul meu e atins si fondul ar fi bine, pentru mine, sa nu se judece niciodata. Caci pana atunci merg cu ordonanta inainte.
Nu cred ca o ordonanta e admisibila in acest domeniu, indiferent de existenta fondului sau nu; pe fond pot renunta la judecata dupa admiterea ordonantei, simpla existenta a unui dosar pe fond pe rolul instantei nu ajuta la probarea vremelniciei sau urgentei! Ce ar demonstra fondul? Nimic.
In plus, ordonanta e vremelnica prin natura ei, or la iesirea din tara e nevoie de o hotarare irevocabila; in esenta, irevocabil inseamna ca are putine sanse de a fi schimbata, ca e stabila, definitiva, or in cazul ordonantei vremelnicia face parte din caracterul ei. O ordonanta e provizorie si nu are stabilitatea unei hotarari pe fond.
Pentru alte cazuri, vremelnicia sau urgenta se apreciaza diferit; de exemplu, o ordonanta pentru inscrierea copilului al scoala nu o vad admisibila, insa una pentru inscrierea lui in clasa a VI-a la scoala nr. 82 de exemplu, da.
In concluzie, tot colaborarea buna cu celalalt parinte e de ajutor pentru iesirile din tara...
Consider ca, desi art. 919 nu specifica ca acest tip de masuri poate fi luat pe calea ordonantei, in anumite cazuri se poate apela la instanta si pentru iesirea din tara a minorului pe cale de ordonanta.
Cred ca 919 este prea restrictiv ("Art. 919. - Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.") si ca se refera, oricum, la masurile de luat de instanta in timpul divortului.
In afara procedurii divortului, se aplica 996 Cod civil prin care se pot lua si alte masuri vremelnice privitoare la minori.
Ordonanta trebuie sa fie vremelnica, sa prezinte urgenta si sa nu prejudicieze fondul.
Daca minorul trebuie sa iasa din tara urgent pentru un concurs, o interventie chirurgicala etc., atunci si urgenta si vremelnicia si neprejudicierea fondului sunt indeplinite.
Daca insa, din pacate, unul dintre parinti iosi doreste o ocolire a dispozitiilor legale privitoare la acordul pentru iesirea din tara, asa incat sa mearga la Paris ori la Nisipurile de Aur oricand cu pruncul, atunci nu vad indeplinita niciuna dintre cele trei cerinte de admisibilitate.
O astfel de ordonanta ar produce efecte definitiv, luand unuia dinrte parinti o parte a prerogativelor sale, influientand autoritatea parinteasca. O ordonanta e temporara daca prin ea se permite parintelui sa iasa o data din tara, in perioada x sau y, in scopul z sau t si nu oricand, oriunde... aceasta permisiune nu mai e nici temporara si, in anumite cazuri, nici in interesul copilului.
Unele voci sustin ca, daca se desfasoara in paralel cu o actiune pe fond, ordonanta pentru suplinirea acordului la iesirea din tara oricand si oriunde ar fi admisibila.
Nu inteleg cum s-ar trece peste neindeplinirea conditiei de vremelnicie daca exista si actiune pe fond? Si de ce sa mai faci actiune pe fond?
Daca am o ordonanta favorabila, aplicabila pana la judecata fondului, scopul meu e atins si fondul ar fi bine, pentru mine, sa nu se judece niciodata. Caci pana atunci merg cu ordonanta inainte.
Nu cred ca o ordonanta e admisibila in acest domeniu, indiferent de existenta fondului sau nu; pe fond pot renunta la judecata dupa admiterea ordonantei, simpla existenta a unui dosar pe fond pe rolul instantei nu ajuta la probarea vremelniciei sau urgentei! Ce ar demonstra fondul? Nimic.
In plus, ordonanta e vremelnica prin natura ei, or la iesirea din tara e nevoie de o hotarare irevocabila; in esenta, irevocabil inseamna ca are putine sanse de a fi schimbata, ca e stabila, definitiva, or in cazul ordonantei vremelnicia face parte din caracterul ei. O ordonanta e provizorie si nu are stabilitatea unei hotarari pe fond.
Pentru alte cazuri, vremelnicia sau urgenta se apreciaza diferit; de exemplu, o ordonanta pentru inscrierea copilului al scoala nu o vad admisibila, insa una pentru inscrierea lui in clasa a VI-a la scoala nr. 82 de exemplu, da.
In concluzie, tot colaborarea buna cu celalalt parinte e de ajutor pentru iesirile din tara...
miercuri, 11 decembrie 2013
Divort - decizia
Credeti ca doriti sa divortati. Nimic nu mai merge, certurile o tin lant, copiii sufera...
Pacat, dar se poate ajunge si in situatii de acest gen. Totusi, intai cantariti daca nu e doar o situatie temporara, dificila a familiei mai mult decat finalul familiei dv.
Pasul 1 ar fi sa discutati cu partenerul. Ce crede el, cum va mai merge, de ce crede ca mai merge sau de ce nu. Nu luati o decizie fara mai multe discutii si, ideal, decizia ar fi indicat sa fie una comuna.
Nu implicati copiii in luarea deciziei, nu puneti raspunderea pe umerii lor; ii puteti doar informa ca analizati.
Discutiile in cuplu care duc la formarea unei hotarari inauntrul fiecarui partener au ca scop acceptarea unei incercari de reconciliere sau a separarii, duc la costuri de timp, nervi si bani reduse pentru ambii in caz de separatie, o colaborare normala ulterior privind cresterea copiilor si nu numai.
Adica, desi va amana decizia de a va separa cu o saptamana sau chiar cateva luni, un an, este o investitie in sanatatea dv. emotionala, a partenerului pe care totusi l-ati iubit candva, a copiilor. Este o investitie intr-un partaj mai ieftin, este o investitie in finalizarea relatiei (ca si relatia s-a nascut, s-a consumat si acum e pe moarte). Moartea relatiei nu e finalul, inmormantarea ei e finalul si se face cu atat mai usor cu cat ambii parteneri contribuie.
O relatie neincheiata duce la dificultati emotionale in incercarea unei relatii noi, ceea ce nu e de dorit. Se formeaza o frustrare, o ranchiuna privitor la fostul partener desi, cel mai probabil, ambii ati contribuit la moartea relatiei.
Sigur, relatia se poate si insanatosi; asta va dati seama, eventual, tot din discutii cu partenerul. Ar mai ajuta discutii comune cu o persoana neutra cuplului, nu ruda: un nas, un preot, un mediator sau, cel mai recomandat de mine, un psiholog. Daca nu aveti resurse financiare pentru a plati un psiholog bun, atunci axati-va mai mult pe luarea deciziei in cuplu; puteti lua o pauza temporara din relatie, de acord; puteti sa va mutati temporar in alta locuinta, unul sau ambii in alt loc decat locuinta familiei. Sa luati aminte ca despartirea in fapt face sa curga niste termene de prescriptie...
In final, dupa ce ati reusit sa luati o decizie, sa o comunicati familiei, prietenilor, imediat dupa mergeti la un avocat. Sau doi. Sau trei. Pana gasiti unul compatibil cu dv. si care va poate ajuta in legalizarea deciziei dintre dv. si partener, oricare ar fi ea: de despartire, de separare temporara de fapt, de partaj, de... de...
Nu uitati: un divort sanatos va ajuta sa mergeti mai departe! Sau o impacare la fel de sanatoasa!
Succes!
Pacat, dar se poate ajunge si in situatii de acest gen. Totusi, intai cantariti daca nu e doar o situatie temporara, dificila a familiei mai mult decat finalul familiei dv.
Pasul 1 ar fi sa discutati cu partenerul. Ce crede el, cum va mai merge, de ce crede ca mai merge sau de ce nu. Nu luati o decizie fara mai multe discutii si, ideal, decizia ar fi indicat sa fie una comuna.
Nu implicati copiii in luarea deciziei, nu puneti raspunderea pe umerii lor; ii puteti doar informa ca analizati.
Discutiile in cuplu care duc la formarea unei hotarari inauntrul fiecarui partener au ca scop acceptarea unei incercari de reconciliere sau a separarii, duc la costuri de timp, nervi si bani reduse pentru ambii in caz de separatie, o colaborare normala ulterior privind cresterea copiilor si nu numai.
Adica, desi va amana decizia de a va separa cu o saptamana sau chiar cateva luni, un an, este o investitie in sanatatea dv. emotionala, a partenerului pe care totusi l-ati iubit candva, a copiilor. Este o investitie intr-un partaj mai ieftin, este o investitie in finalizarea relatiei (ca si relatia s-a nascut, s-a consumat si acum e pe moarte). Moartea relatiei nu e finalul, inmormantarea ei e finalul si se face cu atat mai usor cu cat ambii parteneri contribuie.
O relatie neincheiata duce la dificultati emotionale in incercarea unei relatii noi, ceea ce nu e de dorit. Se formeaza o frustrare, o ranchiuna privitor la fostul partener desi, cel mai probabil, ambii ati contribuit la moartea relatiei.
Sigur, relatia se poate si insanatosi; asta va dati seama, eventual, tot din discutii cu partenerul. Ar mai ajuta discutii comune cu o persoana neutra cuplului, nu ruda: un nas, un preot, un mediator sau, cel mai recomandat de mine, un psiholog. Daca nu aveti resurse financiare pentru a plati un psiholog bun, atunci axati-va mai mult pe luarea deciziei in cuplu; puteti lua o pauza temporara din relatie, de acord; puteti sa va mutati temporar in alta locuinta, unul sau ambii in alt loc decat locuinta familiei. Sa luati aminte ca despartirea in fapt face sa curga niste termene de prescriptie...
In final, dupa ce ati reusit sa luati o decizie, sa o comunicati familiei, prietenilor, imediat dupa mergeti la un avocat. Sau doi. Sau trei. Pana gasiti unul compatibil cu dv. si care va poate ajuta in legalizarea deciziei dintre dv. si partener, oricare ar fi ea: de despartire, de separare temporara de fapt, de partaj, de... de...
Nu uitati: un divort sanatos va ajuta sa mergeti mai departe! Sau o impacare la fel de sanatoasa!
Succes!
joi, 28 noiembrie 2013
Pensia de intretinere minor - in natura
Exista considerente de ordin psihologic ce fac mai buna colaborarea dintre cei doi parinti in caz de achitare a pensiei in natura. Eu recomand cu caldura aceasta modalitate, caci in timp parintii pot ajunge sa schimbe informatii despre copil, ce ghete ii mai trebuie, ce haina, cat mai e fondul clasei etc.
Se poate ajunge ca parintele nerezident sa contribuie mai mult decat zice o instanta rece si impartiala ori sa il vada indiferent de orele din program, parintii pot colabora ambii cu scoala sau sa ajunga la spital pentru analize si alte cheltuieli cu copilul.
Daca incapatanarea nu atinge cote apocaliptice si daca ambii isi iubesc pruncul si-i vor binele, acest tip de a achita pensie este de ajutor in mentinerea relatiilor familiale.
Se poate ajunge ca parintele nerezident sa contribuie mai mult decat zice o instanta rece si impartiala ori sa il vada indiferent de orele din program, parintii pot colabora ambii cu scoala sau sa ajunga la spital pentru analize si alte cheltuieli cu copilul.
Daca incapatanarea nu atinge cote apocaliptice si daca ambii isi iubesc pruncul si-i vor binele, acest tip de a achita pensie este de ajutor in mentinerea relatiilor familiale.
Nu mai cumparati gogoasa cu chichita avocateasca, nu exista chichite, exista stiinta de carte sau lipsa de stiinta.
Isi inchipuie oamenii ca pot face din orice bici, chiar daca e ilegal, doar sa gaseasca unul care sa-i zica ce chichita avocateasca sa foloseasca...
Aveti grija la promisiuni de chichite, la scheme si alte asemenea invarteli.
Relatia cu avocatul se bazeaza pe incredere reciproca, pe un contract, pe schimbul corect si cat mai complet de informatii si pe intelegerea a situatiei juridice. Poate asta e o chichita buna: cand ati inteles situatia, riscurile, solutiile propuse, atunci sunteti gata sa mergeti mai departe.
Succes!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)