Violare de domiciliu, locuinta si alte intimitati

Potrivit prevederilor art. 8 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la respectarea domiciliului său, iar potrivit art. 27 alin. (1) din Constituţie, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. 

În sensul art. 224 NCP, domiciliul are accepţiunea de loc în care o persoană îşi desfăşoară viaţa sa personală, incluzând nu numai locuinţa propriu-zisă, ci şi orice încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea.

Potrivit art. 27 alin. (2) din Constituţie, de la principiul inviolabilităţii domiciliului se poate deroga, prin lege, în următoarele situaţii: pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti; pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; pentru apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice; pentru prevenirea răspândirii unei epidemii. Acestea sunt cazurile de intrare CU DREPT in locuinta cuiva!

Art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului consacra dreptul oricarei persoane la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului si a corespondentei sale, text ce isi are originea in art. 12 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.

O formulare similara este data protectiei dreptului la viata privata de art. 17 al Pactului international privitor la drepturile civile si politice, precum si de art. 7 al Cartei Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 

Art.8 CEDO garanteaza, in linii generale, dreptul la intimitate, „dreptul de a trai, atat cat doresti, la adapost de priviri indiscrete”, cele patru notiuni la care textul face trimitere, nefiind insa foarte clar delimitate unele de altele. Domeniul sau de aplicabilitate include si protectia domeniului personal intern, respectiv dreptul la respectarea inviolabilitatii domiciliului. Acordarea unei protectii speciale acestui drept se impune in mod natural, intrucat o buna ocrotire a vietii private necesita, in primul rand, asigurarea intimitatii locurilor in care aceasta se desfasoara. 

Astfel, domiciliul reprezinta spatiul de libertate in care o persoana isi desfasoara cea mai mare parte a vietii sale private si familiale, si a carui ocrotire este indispensabila intr-o societate democratica. Nu are importanta daca exista un document care sa ateste situatia ca acea locuinta este domiciliul cuiva, daca exista domiciliu stabilit legal sau nu. 

In acceptiunea clasica, „domiciliul” inseamna locul unde o persoana traieste in mod permanent, respectiv locul unde persoana obisnuieste sa locuiasca in mod exclusiv.

Curtea considera ca notiunea de domiciliu trebuie sa primeasca o interpretare extensiva si poate sa includa si resedinta secundara sau casa de vacanta a unei persoane, intrucat persoana in cauza dezvolta legaturi emotionale puternice cu acea casa.