Cum spuneam... despre aceeasi autorizare de obiecte de activitate banala. Aia cu CI expirat si declaratia facuta de mine... nelegal... ma duc sa anexez in dosar declaratia facuta si semnata de client de data asta.
Pe langa faptul ca declaratia mea anterioara, desi semnata de asociat, nu avea trecute datele sale, asa incat nu au considerat-o legala, ma trezesc uimita ca trebuie sa anulez o declaratie… nevalabila conform legii! Care, oricum, ar fi fost automat “suprascrisa” de urmatoarea depusa dupa data.
Ma inarmez cu rabdare, urc inca un etaj, intru in biroul de audieri sa iau o cerere de audienta; pe care o completez si cu care astept linistita sa imi fie luata.
Si in final, dupa discutii interesante cu diversi colegi, aud numele societatii mele; cuminte, raspund ca la scoala si nu, nu era timpul sa intru, ci era timpul sa completez eu minuta! “Pentru celeritate”, mi se arunca printre dinti.
Si, da, am ajuns si inauntru. Unde astept sa aflu daca intr-adevar trebuie sa anulez actul acela ilegal: “Da, nu de-asta ati venit?” Eu venisem dintr-o mare curiozitate, sincer; si incerc sa-i expun doamnei, peste ghiseu, argumente de natura juridica, ca daca actul era necompletat cum trebuia, deci ilegal, care era logica sau temeiul legal al anularii actului nevalabil, neindeplinit cu toate cerintele legale si care, pe deasupra, mai fusese si inlocuit prin depunerea ultimei declaratii modificatoare…
Art. 17 indice 1 alin. 1: "Biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe langa tribunal, pe baza declaratiilor-tip prevazute la art. 15, elibereaza solicitantilor certificate constatatoare care atesta ca: … pct. c): s-a inregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezulta modificarile intervenite fata de declaratia-tip anterioara."
Deci ultima se inscrie, ultima arata activitatile valabile, ultima "anuleaza" ce s-a declarat anterior, suprascrie, cum vreti...
O voce a venit de sub niste ochi mari, extrem de nedumeriti: “Nu vreti sa vi se fi respins cererea, nu?” Incerc sa nu o iau ca pe o amenintare, caci toti ne faceam treaba acolo si incep din nou a arata ca nu exista temei legal sa mi se respinga cererea, ca biroul nu POATE elibera pe baza ultimei declaratii, ci ELIBEREAZA si basta, fara loc de intoarcere! La care revine un argument bine bazat pe principii de drept si texte de lege:”Nu vreti sa riscati, nu?”
De data asta, ochii mei s-au marit, limba a picat inerta din cerul gurii de unde se pregatea sa mai articuleze ceva…
Si, multumita ca a invins, doamna se hotaraste sa imi mai dea un sfat pretios:”Luni seara (termenul solutionarii cererii mele), pe la 6-7, sa verificati stadiul dosar pe saitul nostru!”
“Pentru ce? Ca sa ce?”, incearca limba mea sa isi revina la viata! “Ca sa vedeti daca vi s-a admis cererea.” Daca au fost sesizate 2 probleme de catre registrator, ambele confirmate de catre persoana desemnata a solutiona cererea mea, nicio alta problema semnalata… ar putea sa nu se admita cererea?
“Ah, nu, stati linistita!” Deci: nu; si atunci, ce sa mai verific?
Va spun sincer, era ziua ochilor mari, care se casca din nou in fata mea “Ca sa fiti sigura!”, revin ei, cu acelasi temei de drept invocat anterior.
Sa fiu sigura ca ce? “Ca vi s-a admis cererea!” Si daca nu se admite, ce mai pot face? Daca luni seara, la 6-7, vad ca mi s-a respins cererea solutionata cu ore bune inainte, cererea cu rezolutie data deja, cererea kaput, ce mai pot face? Sa dorm in mai multa siguranta?
Am plecat si spre iesire m-am vazut in geam: semanam cu doama de la ghiseu, cred ca eram surori: aceiasi ochi mari, ficsi ca ai ei.
Am sa verific pe saitul registrului daca suntem surori, doar pentru siguranta.
marți, 30 martie 2010
vineri, 12 martie 2010
La registru – o aventura
Intr-un fel sau altul am ajuns… sa autorizez niste activitati pentru o societate. Banal, nu? Din nefericire, completand actele, vaz ca actul lui nenea client e expirat… completez repede cu datele mele si, sigur, ma voi obliga sa depun declaratia clientului cu datele lui imediat ce voi putea, pana la termenul de solutionare. Vorbesc si cu clientul, telefonic, ok.
La ghiseu, doamna referent imi zice ca e o problema. Zic, da, luati dosarul asa, ca revin cu actul corect, primesc observatia. "Totusi, insista doamna, ce-ati facut de nu aveti obiect de activitate principal?" Eu: "NU AM OBIECT DE ACTIVITATE PRINCIPAL?!?" Se pare ca nu era…
Ba ca-i vina mea la demersul meu anterior, ba ca-i vina soacrei, zic “bine-bine, dar cine mi-ar fi acceptat o astfel de cerere si sa o si admita??” Desi nelegal, argumentul tine, asa ca doamna imi primeste dosarul cu 2 observatii: lipsa obiect de activitate principal (!!) si necesitate declaratie corecta.
Bon, merg si fac cerere de indreptare eroare, ca de unde mama mea sa fie lipsa de obiect: eu am certificatul de inmatriculare al firmei cu obiectul pe el, am actul constitutiv actualizat cu obiectul in el…
Depun copii dupa toate actele anexa la sesizarea mea... pe care unde sa o depun: ca una e indreptare eroare din vina mea, alta e din vina lor. Si daca nu stiu din vina cui e?
Uite-asa ma plimb intre ghisee ca un incepator care nu stie cu ce se mananca dreptul, ca un student care nu cunoaste unde sa se adreseze... depun cererea mea cu actele anexa, mi se returneaza actele: ca le avem la dosar, ce nevoie mai e? Nevoie e ca asa e normal sa depui ca sa dovedesti cererea ta...
Nevoie e ca se pare ca nu au vazut actele astea cand au sters de pe-acolo obiectul principal de activitate...
Le spun ca am cerere de mentiune depusa pentru societatea in cauza, le dau numarul cererii si sunt certata ca daca are societatea probleme, de ce am depus cereri?
Imi cer scuze, facandu-ma mica dupa ghiseu si explicand ca nu stiam harababura din inregistrarile lor, ca eu asa am aflat de amalgam...
Mi se returneaza grabit anexele ca nefiind necesare (ca oricand mai poti lua niste lectii de drept de la un registrator sau altul) si sunt trimisa sa mai depun si la cererea principala dovada cererii de indreptare eroare... Pai, zic, nu se duce automat la acelasi dosar? Ca e aceeasi firma?
"Mai stii..." e raspunsul zambaret si bazat pe text de lege al unei doamne dealtfel foarte dragute...
Depun si dovada ca exista o cerere de indreptare… din cauza careia termenul cererii principale se muta cu 15 zile mai tarziu.
Si sper sa nu imi apara surprize pe acelasi temei legale de tipul "mai stii?"
Se solutineaza cererea in sensul “indreptarii erorii sesizate de dv.” De unde, cine facuse, cum aparuse… pauza si multa imaginatie.
La ghiseu, doamna referent imi zice ca e o problema. Zic, da, luati dosarul asa, ca revin cu actul corect, primesc observatia. "Totusi, insista doamna, ce-ati facut de nu aveti obiect de activitate principal?" Eu: "NU AM OBIECT DE ACTIVITATE PRINCIPAL?!?" Se pare ca nu era…
Ba ca-i vina mea la demersul meu anterior, ba ca-i vina soacrei, zic “bine-bine, dar cine mi-ar fi acceptat o astfel de cerere si sa o si admita??” Desi nelegal, argumentul tine, asa ca doamna imi primeste dosarul cu 2 observatii: lipsa obiect de activitate principal (!!) si necesitate declaratie corecta.
Bon, merg si fac cerere de indreptare eroare, ca de unde mama mea sa fie lipsa de obiect: eu am certificatul de inmatriculare al firmei cu obiectul pe el, am actul constitutiv actualizat cu obiectul in el…
Depun copii dupa toate actele anexa la sesizarea mea... pe care unde sa o depun: ca una e indreptare eroare din vina mea, alta e din vina lor. Si daca nu stiu din vina cui e?
Uite-asa ma plimb intre ghisee ca un incepator care nu stie cu ce se mananca dreptul, ca un student care nu cunoaste unde sa se adreseze... depun cererea mea cu actele anexa, mi se returneaza actele: ca le avem la dosar, ce nevoie mai e? Nevoie e ca asa e normal sa depui ca sa dovedesti cererea ta...
Nevoie e ca se pare ca nu au vazut actele astea cand au sters de pe-acolo obiectul principal de activitate...
Le spun ca am cerere de mentiune depusa pentru societatea in cauza, le dau numarul cererii si sunt certata ca daca are societatea probleme, de ce am depus cereri?
Imi cer scuze, facandu-ma mica dupa ghiseu si explicand ca nu stiam harababura din inregistrarile lor, ca eu asa am aflat de amalgam...
Mi se returneaza grabit anexele ca nefiind necesare (ca oricand mai poti lua niste lectii de drept de la un registrator sau altul) si sunt trimisa sa mai depun si la cererea principala dovada cererii de indreptare eroare... Pai, zic, nu se duce automat la acelasi dosar? Ca e aceeasi firma?
"Mai stii..." e raspunsul zambaret si bazat pe text de lege al unei doamne dealtfel foarte dragute...
Depun si dovada ca exista o cerere de indreptare… din cauza careia termenul cererii principale se muta cu 15 zile mai tarziu.
Si sper sa nu imi apara surprize pe acelasi temei legale de tipul "mai stii?"
Se solutineaza cererea in sensul “indreptarii erorii sesizate de dv.” De unde, cine facuse, cum aparuse… pauza si multa imaginatie.
joi, 11 martie 2010
Cate ceva despre contractele de asistenta juridica
Un client si un avocat incheie un contract care trebuie citit. Nu ca sa-i facem avocatului placere, ci ca sa stim noi ce sa asteptam de la relatia asta profesionala.
De regula, contractul e un tipizat de la barou, de vreo culoare minunata, roz-bonbon sau galben-pai… :D si are, oricum, doar o pagina. Orice intelegere a partilor, suplimentara, trebuie facuta in scris.
Trebuie mentionat ca orice nu e facut in scris se stabileste dupa niste reguli general legiferate, prea general insa pentru a determina partea in culpa. Deci: asigurati-va ca tot ceea ce vi s-a promis e scris acolo sau intr-o hartie aditionala, semnata de ambele parti.
Asigurati-va ca primiti un exemplar din contract si ca nu dati bani fara chitanta; orice lipsa a chitantierului etc. se poate suplini printr-o hartiuta semnata de cel care primeste banii, unde se scrie suma, ce reprezinta, in baza carui contract si obligatia de a emite chitanta fiscala in cel mai scurt timp. Nu e normal, dar e un inceput si arata buna-intentie a avocatului.
Revenind la contract, daca el prevede redactari de acte, asigurati-va ca sunt mentionate: ce acte, cate exemplare, daca este asigurata asistenta la semnare, cate consultatii sunt incluse in onorariu, daca actul va fi si atestat de avocat, daca veti fi asistat la notar etc.
Daca acel contract prevede reprezentare intr-o anumita problema, ar trebui precizat: in fata cui, de cate ori sau in ce interval, care sunt puterile reprezentantului (optional, in cazul ca nu are puteri depline). De regula, reprezentarea in instanta se incheie pe etape procesuale…
Sigur, pare nedrept la o prima vedere, insa daca avocatul isi asuma de la bun inceput toate fazele procesuale (2, 3 sau chiar mai multe, cate pot fi), el nu poate estima cu acuratete cantitatea de munca si va face o medie pe care cere bani, sa spunem ca 2 etape procesuale.
Daca nimeni nu ataca sentinta, va treziti ca ati platit pentru o etapa care nu se mai exercita… daca hotararea este executata de buna-voie ati platit o executare silita care nu mai e silita…
Asa incat, ceea ce la prima vedere este dezavantajos vine, in esenta, in ajutorul ambelor parti, caci o etapa procesuala inceputa deja este mai usor de estimat la nivel de munca necesara, numar de termene etc.
Intr-o cale de atac iti poti da seama cat vei munci abia dupa ce aceasta incepe, in functie de temeinicia hotararii anterioare etc., asa incat estimarea facuta dupa declararea ei va fi mai realista si, in mod normal, mai ieftina decat estimarea facuta generalissim, pe nevazute.
Intotdeauna, daca avocatul percepe pentru un dosar un onorariu x, intrebati ce include onorariul acela exact: numar de consultatii, explicatii pe mail, cate reprezentari (fie si numai determinabile, de genul: reprezentari in instanta pe toata durata fondului) etc.
Puteti detalia onorariul pe “etape ale unei etape”… anume: atata pentru actiune, atata pentru interogatoriu, atata pentru obiective expertiza etc. Astfel, ambele parti stiti cu exactitate ce anume merita banii aia.
Nu uitati, pe langa toate detaliile legate de onorariu, sa stabiliti exact care este termenul de plata (sau termenele, in cazul ca se plateste esalonat ori pe etape). Nu trebuie trecut cu vederea ca in cazul neplatii in termen a onorariului avocatul poate considera contractual reziliat fara vreo notificare catre dv., deci trebuie ori sa conveniti altfel ori sa fiti atent la termene.
Aveti dreptul sa negociati totul in acel contract: sume, termene etc. si aveti dreptul sa incheiati contractul scris la data la care ati convenit asupra tuturor aspectelor si nu ulterior, la vreo data la care puteti plati un avans ori chiar intreg onorariul.
Aveti un cuvant de spus, sunt banii si interesele dv. Pastrati legatura constant cu avocatul dv., nu considerati ca ati rezolvat problema doar angajandu-l.
De regula, contractul e un tipizat de la barou, de vreo culoare minunata, roz-bonbon sau galben-pai… :D si are, oricum, doar o pagina. Orice intelegere a partilor, suplimentara, trebuie facuta in scris.
Trebuie mentionat ca orice nu e facut in scris se stabileste dupa niste reguli general legiferate, prea general insa pentru a determina partea in culpa. Deci: asigurati-va ca tot ceea ce vi s-a promis e scris acolo sau intr-o hartie aditionala, semnata de ambele parti.
Asigurati-va ca primiti un exemplar din contract si ca nu dati bani fara chitanta; orice lipsa a chitantierului etc. se poate suplini printr-o hartiuta semnata de cel care primeste banii, unde se scrie suma, ce reprezinta, in baza carui contract si obligatia de a emite chitanta fiscala in cel mai scurt timp. Nu e normal, dar e un inceput si arata buna-intentie a avocatului.
Revenind la contract, daca el prevede redactari de acte, asigurati-va ca sunt mentionate: ce acte, cate exemplare, daca este asigurata asistenta la semnare, cate consultatii sunt incluse in onorariu, daca actul va fi si atestat de avocat, daca veti fi asistat la notar etc.
Daca acel contract prevede reprezentare intr-o anumita problema, ar trebui precizat: in fata cui, de cate ori sau in ce interval, care sunt puterile reprezentantului (optional, in cazul ca nu are puteri depline). De regula, reprezentarea in instanta se incheie pe etape procesuale…
Sigur, pare nedrept la o prima vedere, insa daca avocatul isi asuma de la bun inceput toate fazele procesuale (2, 3 sau chiar mai multe, cate pot fi), el nu poate estima cu acuratete cantitatea de munca si va face o medie pe care cere bani, sa spunem ca 2 etape procesuale.
Daca nimeni nu ataca sentinta, va treziti ca ati platit pentru o etapa care nu se mai exercita… daca hotararea este executata de buna-voie ati platit o executare silita care nu mai e silita…
Asa incat, ceea ce la prima vedere este dezavantajos vine, in esenta, in ajutorul ambelor parti, caci o etapa procesuala inceputa deja este mai usor de estimat la nivel de munca necesara, numar de termene etc.
Intr-o cale de atac iti poti da seama cat vei munci abia dupa ce aceasta incepe, in functie de temeinicia hotararii anterioare etc., asa incat estimarea facuta dupa declararea ei va fi mai realista si, in mod normal, mai ieftina decat estimarea facuta generalissim, pe nevazute.
Intotdeauna, daca avocatul percepe pentru un dosar un onorariu x, intrebati ce include onorariul acela exact: numar de consultatii, explicatii pe mail, cate reprezentari (fie si numai determinabile, de genul: reprezentari in instanta pe toata durata fondului) etc.
Puteti detalia onorariul pe “etape ale unei etape”… anume: atata pentru actiune, atata pentru interogatoriu, atata pentru obiective expertiza etc. Astfel, ambele parti stiti cu exactitate ce anume merita banii aia.
Nu uitati, pe langa toate detaliile legate de onorariu, sa stabiliti exact care este termenul de plata (sau termenele, in cazul ca se plateste esalonat ori pe etape). Nu trebuie trecut cu vederea ca in cazul neplatii in termen a onorariului avocatul poate considera contractual reziliat fara vreo notificare catre dv., deci trebuie ori sa conveniti altfel ori sa fiti atent la termene.
Aveti dreptul sa negociati totul in acel contract: sume, termene etc. si aveti dreptul sa incheiati contractul scris la data la care ati convenit asupra tuturor aspectelor si nu ulterior, la vreo data la care puteti plati un avans ori chiar intreg onorariul.
Aveti un cuvant de spus, sunt banii si interesele dv. Pastrati legatura constant cu avocatul dv., nu considerati ca ati rezolvat problema doar angajandu-l.
marți, 19 ianuarie 2010
Firmele de recuperari - tot mai agresive
Primesc o carticica postala roz sau verde... O fi ceva publicitate, nu stiu. Dar e in posta si o iau... Acasa descopar ca acea minunatie care... imi spune sa sun la un numar de telefon...
Serios?!!
Primul lucru la care m-as gandi este: de ce sa-mi consum impulsurile si timpul? Ca asa vrea un oarecine care mi-a trimis carticica aia postala? Pentru ca altul voieste a vorbi cu mine?
Oare ce-i determina pe debitorii intarziati sa sune la un oarecare numar de telefon de pe o oarecare hartie primita in posta?
Nu sunati, nu trimiteti mail, nu contactati in niciun fel. In primul rand, pentru ca nu asa se face o convocare decenta la discutii; in al doilea rand, pentru ca timpul trece in favoarea dv. si in defavoarea lor!
Odata contactati dv. de catre ei, nu discutati la telefon; le trimiteti o cerere scrisa prin care le solicitati informatii despre debitul la care au facut referire la telefonul din data de ... la ora ... La orice telefon le spuneti elegant fie:”Ma scuzati, pana nu primesc toate informatiile ca sa stiu daca am nevoie de un avocat, nu discutam”, fie le povestiti dv. calm si pe indelete, indiferent de protestele lor, ultimul film vazut, ultima carte citita, ce-a facut copilul vecinilor ieri etc.
Cu alte cuvinte, ori incheiati dv. discutia, ori ii faceti pe ei sa o termine. Credeti-ma, nu va intereseaza nimic din ceea ce va soun ei la telefon; toate discutiile telefonice au simplul scop de a va determina sa platiti o datorie despre care nu vi se dau indeajuns de multe detalii ca sa puteti aprecia daca vreti sa o platiti sau nu.
Sigur, unii agenti de recuperari duc lucrurile mai departe, pana la intimidari, amenintari, contactari ale vecinilor si/sau prietenilor etc. Ignorarea acestor practici stresante este cel mai eficient mijloc de combatere a lor.
Pe de alta parte, cel mai indicat ar fi sa va faceti o analiza a creditelor in desfasurare, a restantelor, a contractelor, a penalitatilor prevazute in acestea asa incat, in caz ca aveti o datorie care produce penalitati, trecerea timpului sa nu va dezavantajeze si pe dv.
De cele mai multe ori insa, debitorul stie cam ce datorii are, asa incat stie si daca e veche, noua, daca si cand mai datoreaza ceva etc. Daca nu va amintiti datele datoriei, solicitati in scris creditorului dv. initial data emiterii ultimei facturi, data ultimei plati facute de dv., data rezilierii contractului etc., in functie de caz si situatii. Aceste date va pot facilita sa aflati daca societatea de recuperari mai este in masura de a va cere, pe calea instantei, debitul restant.
Nu uitati sa ramaneti calmi, sa nu va iesiti din fire! Exista esalonari, exista intelegeri amiabile si toate partile cheltuie mai putin daca acest potential conflict se incheie prin buna intelegere! Important e ca la acel moment al negocierii sa fiti informati.
Succes!
vineri, 11 decembrie 2009
O profesie întreagă?
http://www.gardianul.ro/transilvania/Mesagerul-coruptiei-din-Palatul-de-Justitie-s121161.html
Citesc articolul de mai sus azi... şi mă întristează... Articolul se cheamă “Mesagerul coruptiei din Palatul de Justitie” şi din cuprinsul lui se desprinde repejor ideea ca mesagerul sunt eu, avocatul...
Iau numai o frază din articol, scrisă când cu alfabet românesc şi când cu cel englezesc... ca şi cum cuvintele au fost parţial “importate” din alte fişiere în care, cine ştie, alt grup de oameni era discriminat pe criterii de sex, profesie, culoare (fie ea politică au ba!)...
Dar iacătă fraza: “Insolenti cu clientii de rând, dar manifestând un devotament profesional fara margini când apara interesele marilor afaceristi ai tranzitiei, unii dintre avocatii care strabat salile de judecata stau, fara îndoiala, la originea coruptiei insinuate tot mai vizibil în justitia româneasca.”
Sar peste caco... grafia de ziarist care a studiat limba română şi care-mi cere etică si cunoştinţe profesionale fără pată si înţeleg că ăsta sunt eu, avocatul. Cică fraza mă caracterizează, generic... Şi simţindu-mă mustrată de o astfel de înfăţişare a atitudinii pe care o am, încep să mă analizez...
Eu despre devotament am aflat câte ceva, chiar îmi e cunoscut...
Încă studentă, încercam să înţeleg care e scopul unui avocat şi am găsit soldatul. De-atunci am crezut că urmez fără să crâcnesc ordinele clientului (fie el mare sau mic, afacerist sau nu) atâta timp cât ele se află în concordanţă cu legea şi propria conştiinţă.
Clientul e cel care mă judecă pe mine, mă apreciază, mă dispreţuieşte sau nu. Atât. El ştie dacă l-am apărat corespunzător, dacă e mulţumit, dacă nu. Că despre câtă şpagă zboară prin sistemul de justiţie, vă spun că deunăzi am vazut vreo doi câini cu covrigi de bani in coadă!
Da, deunăzi imi spune un client, după ce abia calmează dintr-un râs voluptuos, că noi am cumpărat avocatul părţii adverse! Da, era de râs!
Cu un astfel de caz construit, domnule jurnalist, nu câştigaţi în instanţă decât dacă ştiţi vreun coleg de-ai mei să vă facă lipeala cu judele! Oare o etică, deontologie şi/sau conştiinţă nu creşte şi la ziarişti? Speranţa moare ultima...
Nu cunosc nici cât şi nici dacă se tranzacţionează în modul descris de domnul Gheorghe Ilas soluţia unei instanţe (că nu ne-a dat informaţii concrete, verificabile, ci doar cuvinte goale de dovezi), dar cât de bătut în cap să fii, ca jude, să dai o soluţie cumpărată în care să nu te legi, argumentativ, de probe? Sau nu judele, cât de prost să fie cel care cumpără o astfel de soluţie, că nu e prost cel care cere, nu?
Adică eu, tu, noi toţi, dacă am lua un bănuţ acolo ca să dăm o soluţie proastă, nu ne-am uita mai abitir pe probe? Nu ne-am chinui din răsputeri să argumentăm cât mai plauzibil soluţia găsită? Ca să ne acoperim urmele? Ca să evităm să lăsăm maaaaari semne de întrebare?
Şi tot noi toţi, dacă am fi de cealaltă parte, dacă am cumpăra o soluţie, n-am vrea-o tot la fel, cât mai argumentată? Cât mai bună aparent? Cât mai muncită şi nu dată în vânt, din dezinteres?
Uneori, probele chiar nu au nimic în comun cu sentinţele, ce să-i faci, dar unii tot la fel de interesaţi sunt de subfinanţarea justiţiei şi de menţinerea sutelor de dosare pe fiecare şedinţă de judecată...
„Cheltuind salariul unui muncitor pe un an de zile, o parte dintre avocatii timisoreni au preferat sa-si petreaca noaptea dintre ani în strainatate.” La fel ca mulţi, tare mulţi, mult mai mulţi avocaţi din tările civilizate...
Dar, aşa cum mai scriam, se pare că nu ne convine decât când avem dreptate să fim europeni, în rest aruncăm cu pietre în tot ceea e similar ţărilor dezvoltate, în tot ce nu avem noi cultura, tăria să acceptăm. Sau poate că avocaţii ăia români nu şi-au permis să faca revelionul în ţară, că e de două ori mai scump şi găseşti servicii ceva mai proaste?...
Jenantă afirmaţia acelei persoane, însă mă întreb a cui a fost? A fost a unei avocate? Are un nume? Care nu apare pentru că?... Dar să nu condamnăm căci, cine ştie, poate a plecat din ţară ca să scape tocmai de asemenea tratamente jignitoare ca cele din articolul la acre mă refer.
Aşa incât, nu ştiu nici dacă era nervoasă ori simţea nevoia să ia în balon la rândul ei pe cel care râdea si îi batjocorea profesia... dar nu snobism îmi inspiră, oricum, afirmaţia, în cazul extrem că era serioasă. Mai degrabă prostie în stare pură.
Oricum, articolul pare un fel de frustrare a autorului care iese la lumină, periodic, împroşcând noroi. http://www.gardianul.ro/transilvania/index.php?pag=nw&id=121591&catid=27&p=criza-face-ravagii-n-breasla-notarilor.html
Citesc articolul de mai sus azi... şi mă întristează... Articolul se cheamă “Mesagerul coruptiei din Palatul de Justitie” şi din cuprinsul lui se desprinde repejor ideea ca mesagerul sunt eu, avocatul...
Iau numai o frază din articol, scrisă când cu alfabet românesc şi când cu cel englezesc... ca şi cum cuvintele au fost parţial “importate” din alte fişiere în care, cine ştie, alt grup de oameni era discriminat pe criterii de sex, profesie, culoare (fie ea politică au ba!)...
Dar iacătă fraza: “Insolenti cu clientii de rând, dar manifestând un devotament profesional fara margini când apara interesele marilor afaceristi ai tranzitiei, unii dintre avocatii care strabat salile de judecata stau, fara îndoiala, la originea coruptiei insinuate tot mai vizibil în justitia româneasca.”
Sar peste caco... grafia de ziarist care a studiat limba română şi care-mi cere etică si cunoştinţe profesionale fără pată si înţeleg că ăsta sunt eu, avocatul. Cică fraza mă caracterizează, generic... Şi simţindu-mă mustrată de o astfel de înfăţişare a atitudinii pe care o am, încep să mă analizez...
Eu despre devotament am aflat câte ceva, chiar îmi e cunoscut...
Încă studentă, încercam să înţeleg care e scopul unui avocat şi am găsit soldatul. De-atunci am crezut că urmez fără să crâcnesc ordinele clientului (fie el mare sau mic, afacerist sau nu) atâta timp cât ele se află în concordanţă cu legea şi propria conştiinţă.
Clientul e cel care mă judecă pe mine, mă apreciază, mă dispreţuieşte sau nu. Atât. El ştie dacă l-am apărat corespunzător, dacă e mulţumit, dacă nu. Că despre câtă şpagă zboară prin sistemul de justiţie, vă spun că deunăzi am vazut vreo doi câini cu covrigi de bani in coadă!
Da, deunăzi imi spune un client, după ce abia calmează dintr-un râs voluptuos, că noi am cumpărat avocatul părţii adverse! Da, era de râs!
Cu un astfel de caz construit, domnule jurnalist, nu câştigaţi în instanţă decât dacă ştiţi vreun coleg de-ai mei să vă facă lipeala cu judele! Oare o etică, deontologie şi/sau conştiinţă nu creşte şi la ziarişti? Speranţa moare ultima...
Nu cunosc nici cât şi nici dacă se tranzacţionează în modul descris de domnul Gheorghe Ilas soluţia unei instanţe (că nu ne-a dat informaţii concrete, verificabile, ci doar cuvinte goale de dovezi), dar cât de bătut în cap să fii, ca jude, să dai o soluţie cumpărată în care să nu te legi, argumentativ, de probe? Sau nu judele, cât de prost să fie cel care cumpără o astfel de soluţie, că nu e prost cel care cere, nu?
Adică eu, tu, noi toţi, dacă am lua un bănuţ acolo ca să dăm o soluţie proastă, nu ne-am uita mai abitir pe probe? Nu ne-am chinui din răsputeri să argumentăm cât mai plauzibil soluţia găsită? Ca să ne acoperim urmele? Ca să evităm să lăsăm maaaaari semne de întrebare?
Şi tot noi toţi, dacă am fi de cealaltă parte, dacă am cumpăra o soluţie, n-am vrea-o tot la fel, cât mai argumentată? Cât mai bună aparent? Cât mai muncită şi nu dată în vânt, din dezinteres?
Uneori, probele chiar nu au nimic în comun cu sentinţele, ce să-i faci, dar unii tot la fel de interesaţi sunt de subfinanţarea justiţiei şi de menţinerea sutelor de dosare pe fiecare şedinţă de judecată...
„Cheltuind salariul unui muncitor pe un an de zile, o parte dintre avocatii timisoreni au preferat sa-si petreaca noaptea dintre ani în strainatate.” La fel ca mulţi, tare mulţi, mult mai mulţi avocaţi din tările civilizate...
Dar, aşa cum mai scriam, se pare că nu ne convine decât când avem dreptate să fim europeni, în rest aruncăm cu pietre în tot ceea e similar ţărilor dezvoltate, în tot ce nu avem noi cultura, tăria să acceptăm. Sau poate că avocaţii ăia români nu şi-au permis să faca revelionul în ţară, că e de două ori mai scump şi găseşti servicii ceva mai proaste?...
Jenantă afirmaţia acelei persoane, însă mă întreb a cui a fost? A fost a unei avocate? Are un nume? Care nu apare pentru că?... Dar să nu condamnăm căci, cine ştie, poate a plecat din ţară ca să scape tocmai de asemenea tratamente jignitoare ca cele din articolul la acre mă refer.
Aşa incât, nu ştiu nici dacă era nervoasă ori simţea nevoia să ia în balon la rândul ei pe cel care râdea si îi batjocorea profesia... dar nu snobism îmi inspiră, oricum, afirmaţia, în cazul extrem că era serioasă. Mai degrabă prostie în stare pură.
Oricum, articolul pare un fel de frustrare a autorului care iese la lumină, periodic, împroşcând noroi. http://www.gardianul.ro/transilvania/index.php?pag=nw&id=121591&catid=27&p=criza-face-ravagii-n-breasla-notarilor.html
miercuri, 25 noiembrie 2009
Cum sa aleg un avocat?
Cum alegi un avocat... :hm: Pai, exact cum alegi un instalator, un doctor, un loc de munca, banca la care iti faci credit sau partenerul de viata.
Adica il alegi pe acela care se potriveste cel mai bine conceptiilor tale de viata, experientei tale, asteptarilor, modului tau de a actiona (la risc, preventiv etc.)...
Nu a existat si nu exista o intrebare cheie, model, secret sau minune pentru a verifica daca un avocat e demn a fi ales ori nu, asa cum nu exista acest lucru in nicio meserie sau profesie.
In plus, nici nu poate fi, pentru ca nevoile fiecarui client difera. De aceea eu urasc modelul in contracte, modelul in purtarea cu toti clientii, tiparul de actiune etc.
Va dau un exemplu, am vrut sa-mi aranjez parul. Cu singura regula de a nu introduce multe substante in scalpul meu.
Coafeza a ales sa ma si decoloreze si sa ma si vopseasca, putin prea mult pentru singura mea regula; dar dupa toate demersurile, am iesit cu un cap care arata excelent... ambele doua zile pana la primul dus. :D
Coafeza nu a fost buna? Ba poate e, stia ea ce stia, poate ca eram ideala raportat la toate regulile frumusetii in domeniu, insa faptul ca a folosit inutil o vopsea care a rezistat doar 2 zile in capul meu e motiv sa nu ma mai vada.
Si mi-a fost recomandata de o persoana in care am incredere; la ea a functionat, pentru mine nu.
Un profesionist care nu asculta pierde din valoare dupa mine. Iar un avocat nepotrivit pentru cineva poate fi foarte bun pentru altcineva. Si viceversa.
De aceea, atunci cand primim o recomandare a unui profesionist, e foarte indicat sa intrebam si de ce ni se recomanda acel om. Pentru ca respecta dorinta clientului? Pai, daca eu nu vreau sa ma implic, asta ma incurca... Si tot asa...
Un avocat care ii spune clientului cum se va termina un dosar este, cred eu, total neprofesionist.
E aproape o minciuna sa uiti modul in care functioneaza justitia intr-o tara in care jurisprudenta e exact o ceapa degerata si e imposibil, astfel, sa faci previziuni cand practica e atat de diferita in cauze atat de similare, cand judele nu are timp sa caute in lege darmite in jurisprudenta, cand dosarele cad prin biroul lui pentru ca stau in teancuri pana la tavan, cand nu au tus la imprimanta si aduc pixuri de-acasa.
Dar altii au nevoie de certitudini, fie ele si false, iar atunci un profesionist considerat rau de mine va fi bun pentru el...
Nu am spus vreunui client cum se va termina un dosar pentru ca nu imi pot aroga puterea divina de a citi gandurile judecatorului inainte ca acesta sa le aiba.
Am crezut mereu in profesionistul care mi-a aratat si partea goala a paharului, caci curiozitatea a mai omorat pisici, dar stiinta, mai rar...
Iar in justitie nu se aplica zicala ca ce nu stii nu te poate rani. E indicat sa stii cat mai multe... chiar daca alegi sa folosesti de acele lucruri, chiar daca alegi sa nu.
Bafta multa!
P.S. Nu uitati ca acolo unde sunt 2 avocati sunt 3 pareri... alegeti avocatul care are pareri compatibile cu gandirea dv. Iar increderea e primul lucru care trebuie sa existe intr-o relatie, fie ea una strict profesionala. In lipsa ei, relatia e deficitara si, deseori, nociva pentru ambele parti.
Adica il alegi pe acela care se potriveste cel mai bine conceptiilor tale de viata, experientei tale, asteptarilor, modului tau de a actiona (la risc, preventiv etc.)...
Nu a existat si nu exista o intrebare cheie, model, secret sau minune pentru a verifica daca un avocat e demn a fi ales ori nu, asa cum nu exista acest lucru in nicio meserie sau profesie.
In plus, nici nu poate fi, pentru ca nevoile fiecarui client difera. De aceea eu urasc modelul in contracte, modelul in purtarea cu toti clientii, tiparul de actiune etc.
Va dau un exemplu, am vrut sa-mi aranjez parul. Cu singura regula de a nu introduce multe substante in scalpul meu.
Coafeza a ales sa ma si decoloreze si sa ma si vopseasca, putin prea mult pentru singura mea regula; dar dupa toate demersurile, am iesit cu un cap care arata excelent... ambele doua zile pana la primul dus. :D
Coafeza nu a fost buna? Ba poate e, stia ea ce stia, poate ca eram ideala raportat la toate regulile frumusetii in domeniu, insa faptul ca a folosit inutil o vopsea care a rezistat doar 2 zile in capul meu e motiv sa nu ma mai vada.
Si mi-a fost recomandata de o persoana in care am incredere; la ea a functionat, pentru mine nu.
Un profesionist care nu asculta pierde din valoare dupa mine. Iar un avocat nepotrivit pentru cineva poate fi foarte bun pentru altcineva. Si viceversa.
De aceea, atunci cand primim o recomandare a unui profesionist, e foarte indicat sa intrebam si de ce ni se recomanda acel om. Pentru ca respecta dorinta clientului? Pai, daca eu nu vreau sa ma implic, asta ma incurca... Si tot asa...
Un avocat care ii spune clientului cum se va termina un dosar este, cred eu, total neprofesionist.
E aproape o minciuna sa uiti modul in care functioneaza justitia intr-o tara in care jurisprudenta e exact o ceapa degerata si e imposibil, astfel, sa faci previziuni cand practica e atat de diferita in cauze atat de similare, cand judele nu are timp sa caute in lege darmite in jurisprudenta, cand dosarele cad prin biroul lui pentru ca stau in teancuri pana la tavan, cand nu au tus la imprimanta si aduc pixuri de-acasa.
Dar altii au nevoie de certitudini, fie ele si false, iar atunci un profesionist considerat rau de mine va fi bun pentru el...
Nu am spus vreunui client cum se va termina un dosar pentru ca nu imi pot aroga puterea divina de a citi gandurile judecatorului inainte ca acesta sa le aiba.
Am crezut mereu in profesionistul care mi-a aratat si partea goala a paharului, caci curiozitatea a mai omorat pisici, dar stiinta, mai rar...
Iar in justitie nu se aplica zicala ca ce nu stii nu te poate rani. E indicat sa stii cat mai multe... chiar daca alegi sa folosesti de acele lucruri, chiar daca alegi sa nu.
Bafta multa!
P.S. Nu uitati ca acolo unde sunt 2 avocati sunt 3 pareri... alegeti avocatul care are pareri compatibile cu gandirea dv. Iar increderea e primul lucru care trebuie sa existe intr-o relatie, fie ea una strict profesionala. In lipsa ei, relatia e deficitara si, deseori, nociva pentru ambele parti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)