marți, 17 noiembrie 2015

Opinii despre rezolutia 2079 (2015) privind ”Egalitatea si autoritatea parinteasca comună: rolul tatilor”

La ceva timp dupa rezolutia amintita, oopinii care mai de care mai giumbuslucase si-au facut loc in media si in opiniile profesionistilor.
Dintre toate, am citit unele interesante, emise de juristi in domeniul familiei, cum ca normele de drept nu pot educa societatea... cu alte cuvinte, intai feminismul a fost un curent social si apoi legea a introdus egalitatea femeii cu barbatul. Sa zicem ca o fi fost introdusa asa, prin anii '80, nu?
Intai s-a angajat femeia si apoi a avut dreptul la munca, intai societatea huiduia la executii si apoi s-au abolit executiile publice si tot asa...

Revin la primele lectii de drept si arat ca normele juridice au atat rol sanctionator, dar si de preventie. Aceasta prevenire a unui comportament inadecvat eduxca societatea spre un anumit spirit. Astfel, aceasta rezolutie poate va avea si alte efecte educationale decat cele ce reies direct din ea, anume poate se vor fabrica si papusi cu rochite bleo, bucatarii verzi si masinute solare roz. Si poate nu vom mai face aceasta etichetare sociala si discriminare pe criterii de sex, anume ca baietilor le place ploaia si fetelor norul. Sau ca anumite culori si stereotipii de jocuri se potrivesc mai degraba unui sex decat celuilalt.

Am mai citit ca relatiile de familie devin, astfel, supra-legiferate. Mai concret, daca in lege scrie locuinta la un parinte e legiferare normala, daca legea spune cu locuinta impartita prioritar, e supra-legiferare...

Mai mult, citesc despre faptul ca din rezolutie nu se traseaza linii despre cum sa se reglementeze aceasta resedinta comuna in legislatiile statelor. Desi e supra-legiferare, trebuia sa se supra-supra-legifereze o rezolutie de recomandare, de fapt... e ca si cum nu ne hotaram, calare nu e bine, dar si pe jos ne dor picioarele.

Se respinge ideea de planuri parentale pe motiv ca nu ar fi necesare in toate cazurile... ca si cum plan parental nu ar putea fi si asta: am colaborat si vom colabora in continuare in cresterea copiilor nostri, fara a stabili puteri sau decizii in sarcina unuia dintre noi in mod special, urmand sa stabilim la primele semne de neintelegere.
Suplimentar, arat ca un act e cu atat mai bun cu cat reglementeaza mai corect si concret modul in care lucrurile se vor desfasura. Cu cat are mai multa viziune.
Eu spun ca e chiar mai simplu pentru unii parinti sa colaboreze daca nu mai uita sa-l sune pe celalalt cand e la urgenta, insa poate si decide singur medicatia pentru boala curenta a copilului in perioada in acre acesta sta la el.
In opinia mea, juridic si moral, normal si psihologic, esti cu atat mai liber in relatia ta cu copilul cu cat planul parental e mai bun. Comportamentele se schimba in timp, astfel ca e normal sa legiferezi un anumit comportament la un moment dat.

Am avut planuri parentale, numite acorduri de exercitare a autoritatii parintesti, acorduri de mediere sau de parenting post-divort care au functionat de minute, atata timp cat ele reglementau, in esenta, un comportament normal pentru cei doi parinti.
Continuarea relatiei copilului cu ambii, dupa despartire, cat mai aproape de cea dinainte a fost benefica. Am intalnit si cazuri in care, datorita legislatiei schimbate, relatia cu unul dintre parinti s-a imbunatatit semnificativ dupa despartire, motiv pentru care am amanat actul oficial pentru ca timpul sa impamanteneasca acel; comportament pozitiv al parintelui.

Copii fericiti!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu