Acord - mediere - negociere in divort

Recomand intotdeauna o negociere in termenul de 25 de zile pentru intampinare sau reconventionala. Perioada este suficient de lunga sa faceti o procedura legala de mediere, va arata disponibilitatea de a ajunge la o intelegere, la comunicare cu fostul partener, la colaborare in interesul copilului, daca aveti sau al unei relatii bune post divort sau o inchideresanatoasa a relatiei ... . De asemenea, negocierea e informata, la acel moment deja cunoasteti cererile si argumentele din actiune.

Trebuie mentionat ca, pentru a avea o sansa la negociere, trebuie sa fiti cat mai deschis si maleabil. Ideea aceea din filmele americane cu asul din maneca arata doar gandire manipulatorie, nicidecum deschidere si nu e bine privinta in instanta. Asta pe langa faptul ca sunt sanse mari de esuare a unei proceduri de negociere unde puteti obtine mai multe pe termen lung si pe care o platiti cu tinp, sperante si bani.

In functie de situatie, puteti decide ca in paralel sa obtineti o ordonanta daca aveti un copil din acea casatorie. Puteti cere prin aceasta procedura domiciliul sau program in care sa aveti relatii personale, legatura cu copilul nu trebuie intrerupta.
Sa nu vedeti ordonanta ca asul din maneca, daca alegeti sa faceti negocierea si ordonanta in paralel, va recomand sa ii comunicati deschis si de la inceput celeilalte parti acest aspect. 
Succes! 

Avocatura, avocati si alte detalii

Raspunderea magistratilor... in lipsa raspunderii celorlalte profesii, este inutila. Se vrea sa raspunda magistratii cand nimeni nu le asigura minimul de educatie, baza materiala, cand celelalte profesii juridice nu raspund. Nu real, cel putin.

Din nefericire, legislatia avocatilor e de slaba calitate. Dealtfel, serviciile, intr-o tara slab educata si slab dezvoltata, sunt... slabe. Orice servicii.
Este dezolant, insa fiecare sesizare, intrebare, cerere de drepturi facuta de un client al unui avocat e un pas inainte sa evoluam. De aceea rog fiecare justitiabil sa faca o cerere, sa adreseze o intrebare, o notificare, orice duce la evolutia profesiei in ansamblul sau.

Onorariile minimale, slab reglementate, aparute peste noapte si disparute la fel, nu sunt o idee proasta in sine. Inseamna un control mai bun asupra unei profesii, asupra modului in care se stabileste un raport contractual intre client si avocatul sau.
Ideea de a face onorariile realiste, de a avea un control asupra minunatiilor procentual stabilite care incearca sa evite dispozitiile privind un pact de quota litis sau control asupra contractelor incheiate de dragul artei pentru a avea o baza in care sa lucrezi un dosar dar in care nu incasezi niciun leut... ideile astea sunt bune.

Dar e o profesie in care contractul de asistenta juridica este atat de slab facut incat are o singura pagina, fara proceduri de colaborare cu clientul, fara asigurari de calitate a serviciilor, in care se precizeaza ca acel contract intre doua parti se incheie intr-un singur original si... o copie... contrar oricarei norme civile care legifereaza contractul in atatea originale cate parti exista...
ce inseamna un contract incheiat in copie? In ce alt domeniu roman poti merge cu o copie la un executor?

Toate acestea trebuie reglementate, registrul unde se inscriu actele atestate de avocat, modalitatea in care se incheie un contract de asistenta juridica, limitele in care se dau explicatii clilentului, minimul de lamuriri pe care acesta trebuie sa le primeasca... toate acestea trebuie lamurite, toate trebuie normate, intocmite proceduri.
Si cand si avocatul va avea registre de tinut obligatoriu, vizate in profesie din timp in timp, rapoarte de trimis, inscrieri in registre publice, atunci si munca sa in biroul individual va creste in calitate. Atunci si avocatul acela poate va avea nevoie de o secretara si norme interne, proceduri si liste.

Consultare publica pe legea manualului

Legea manualului e perfect inutila.

Nu inteleg logica pentru care manualul se declara bun de interes public. Nu inteleg urmarile juridice ale acestui lucru, vazand ca nu cunosc unde in legislatia romana se defineste ce este un bun de interes public.El nu intra in patrimoniul ministerului, asa cum se arata in expunerea de motive, ca nu are temei legal.

In opinia mea, a fi bun de interes public este o chestiune de fapt si nu de drept. Numai prin prisma faptului ca un bun serveste unui interes public, el este de interes public. Nimeni nu a crezut ca manualele elevilor de primara ori gimnaziala sunt chestii de interes privat in unele gospodarii si atat.

Era necesar sa facem o lege care sa ne arate evidentul? Daca da, inseamna ca imi scapa definitia legala a bunului de interes public. 

Eu sunt avocat. Prestez un serviciu de interes public. Totusi, sunt privat si nu sunt in proprietatea Ministerului Justitiei. Exista multe entitati private de interes public, de ce manualul nu ar fi unul? Ca pana acum asa a fost. 

Ref. la manual unic sau nu, din proiectul de lege nu reiese nimic in acest sens. Faptul ca un manual e unic (fiecare manual alternativ era unic) nu inseamna ca el este si singurul disponibil pe piata. Daca facem o lege pe care o asociem la nivel de discutii publice cu manualul unic (controversat si ratat in Europa), atunci sa ne asumam si sa scriem negru pe alb asta.

In privinta art. 12, consider articolul redundant prin raportare la dispozitiile legii drepturilor de autor.

Astfel, nimeni nu a crezut ca, prin mentionarea a doua poezii in manualul de limba romana, statul roman va plati drepturi de autor urmasilor lui Eminescu. Exista legislatie in acest sens, clara, iar legea manualului unic nu poate devia de la aceasta. O opera noua poate avea la baza opere anterioare din care sa cuprinda pasaje, citate, referinte, cu mentiunea sursei, atata timp cat opera rezultata este una noua, si ea aparata la randul ei de legea drepturilor de autor. Pentru astfel de citate, referinte etc. Nu se platesc si nu se datoreaza drepturi de autor, fie ca autorul vrea sa faca un compendiu sau un manual. Consider redundanta precizarea asta in legea manualului, ea ducand la impresia unei necunoasteri a legislatiei in materie.

Intreaga expunere de motive se refera exclusiv la impotenta de a asigura manuale pentru toate minoritatile, clasele, materiile si nu pare a avea vreo legatura cu orice alt subiect: calitatea lor, oportunitatea varierii abordarilor din manual, necesitatea ca un elev cu IQ ridicat si talent la matematica sa studieze dupa acelasi manual ca un elev complet dezinteresat de aceasta materie si fara vreo aplecare catre ea si care exceleaza la pictura...

Din expunerea de motive reiese ca nu avem manuale pentru unele minoritati pentru ca editurile nu au licitat, acestea cerandu-se in tiraje mici. Ok, se poate face un caiet de sarcini aplecat pe aceasta problema in care unul dintre criteriile de departajare sa fie tocmai editarea si a unui manual in tiraj mai mic sau a unuia pentru minoritati sau a unuia pentru anumite materii specifice anumitor scoli? De asemenea, vazand faptul ca in toata tara exista problema contestarii licitatiilor, se poate modifica legea licitatiilor pentru a se putea trage la raspundere societatea care nu a castigat in instanta contestarea, aceasta trebuind sa acopere pierderile cauzate de intarzierea creata de o contestare respinsa? Cum ar fi costurile manualului temporar pentru clasa a V-a sau similar... Se vor gandi de doua ori poate sa atace.

Violare de domiciliu, locuinta si alte intimitati

Potrivit prevederilor art. 8 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la respectarea domiciliului său, iar potrivit art. 27 alin. (1) din Constituţie, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. 

În sensul art. 224 NCP, domiciliul are accepţiunea de loc în care o persoană îşi desfăşoară viaţa sa personală, incluzând nu numai locuinţa propriu-zisă, ci şi orice încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea.

Potrivit art. 27 alin. (2) din Constituţie, de la principiul inviolabilităţii domiciliului se poate deroga, prin lege, în următoarele situaţii: pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti; pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; pentru apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice; pentru prevenirea răspândirii unei epidemii. Acestea sunt cazurile de intrare CU DREPT in locuinta cuiva!

Art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului consacra dreptul oricarei persoane la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului si a corespondentei sale, text ce isi are originea in art. 12 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.

O formulare similara este data protectiei dreptului la viata privata de art. 17 al Pactului international privitor la drepturile civile si politice, precum si de art. 7 al Cartei Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 

Art.8 CEDO garanteaza, in linii generale, dreptul la intimitate, „dreptul de a trai, atat cat doresti, la adapost de priviri indiscrete”, cele patru notiuni la care textul face trimitere, nefiind insa foarte clar delimitate unele de altele. Domeniul sau de aplicabilitate include si protectia domeniului personal intern, respectiv dreptul la respectarea inviolabilitatii domiciliului. Acordarea unei protectii speciale acestui drept se impune in mod natural, intrucat o buna ocrotire a vietii private necesita, in primul rand, asigurarea intimitatii locurilor in care aceasta se desfasoara. 

Astfel, domiciliul reprezinta spatiul de libertate in care o persoana isi desfasoara cea mai mare parte a vietii sale private si familiale, si a carui ocrotire este indispensabila intr-o societate democratica. Nu are importanta daca exista un document care sa ateste situatia ca acea locuinta este domiciliul cuiva, daca exista domiciliu stabilit legal sau nu. 

In acceptiunea clasica, „domiciliul” inseamna locul unde o persoana traieste in mod permanent, respectiv locul unde persoana obisnuieste sa locuiasca in mod exclusiv.

Curtea considera ca notiunea de domiciliu trebuie sa primeasca o interpretare extensiva si poate sa includa si resedinta secundara sau casa de vacanta a unei persoane, intrucat persoana in cauza dezvolta legaturi emotionale puternice cu acea casa.

Relatii personale, vizite si stres

Nu am explicat niciodata poate scopul legii privind obligatiile parintelul care creste copilul raportat la relatiile copilului cu celalsalt parinte. Ei bine, el trebuie sa ii mentina copilului o parere buna despre celalalt parinte precum si disponibilitatea de a se vizita cu acesta. 

Nu inseamna ca trebuie sa stea drepti la usa cand spune programul sau legea, trebuie doar sa se asigure ca, in caz de vizite, el va lucra in sensul ca acel copil sa isi vada si celalalt parinte. 
Pentru asta, statul acasa cu urechea pe usa e prost, nu e in interesul copilului si al niciunuia dintre parinti, provoaca stres si nervi. 
De asemenea, nici supararea maxima pe celalalt nu ajuta, ca nu stiti cum e in papucii lui, mai usor, mai greu, nu conteaza, nu stiti. In esenta, frustrarea e proasta, nu ajuta. 

Ajuta ca, dat fiind situatia externa vointei dv. (situatie pe care nu o puteti schimba, asa e celalalt parinte si basta!) sa va asigurati ca copilul are un confort moral bun, ca nu sta si atarna de un fir de ata, ca ii dezvoltati amintiri despre cum era celalalt parinte, cum l-ati intalnit, laturile lui bune. 
Orice parinte are o latura buna, fie si aceea ca a facut minunea aceea de copil al dv. 

Relaxarea, cu ajutor de specialitate sau nu, va face minuni. Poate calma si celalalt parinte care nu va mai simti controlul asupra timpului din relatiile personale si va pune tot mai putina presiune pe copil. 

Toate nevoile de a primi raporturi de la celalalt parinte despre ce a mancat, cat a dormit, cum s-a spalat copilul sunt nevoi de control. Daca sunt ale dv., trebuie eliminate ca va vor manca de viu. Daca sunt ale celuilalt, ele trebuie ignorate, ca tot pe dv. va vor manca de viu. In toate cazurile, si copilul e muscat. 
Dezamorsarea situatiei si nu amorsarea a inca doua bombe, asta e scopul. 

Iar legea spune clar: e in interesul copilului sa isi vada ambii parinti, asa incat atunci cand exista o aversiune in copil care nu poate fi indepartata cu cateva luni de consiliere, inseamna ca ea e adanca, sistemica, zilnic devoltata, undeva cineva o intretine sau nu face efort sao combata. 
Pe copil nu-l ajuta sa isi urasca un parinte, cat de nepotrivit al fi acel parinte. Ura fata de un parinte, neacceptarea lui sunt create de abordari nepotrivite ale relatiei sale  cu acesta. Asta tine nu de acel parinte (cat de bun sau ne-bun o fi), ci tine de educatia copilului in privinta ideii de parinte, de atitudinea din casa, de zi cu zi, privitoare la acel parinte. 

Model bun de contract

Exista multe modele. Orice model e prost. 

Un contract bun e ca o haina, trebuie croita pe dimensiunile si preferintele fiecaruia. Altfel nu i se potriveste si e buna de aruncat (cu alte cuvinte, se poate desface contractul daca e atacat). 

Contractul mai depinde si de cele comunicate de client, daca isi trage burta si masuratorile nu sunt bune, atunci si contractul se croieste prea strans. Sigur, mai e si abilitatea si motivatia juristului care redacteaza contractul de a descoperi scopul real urmarit de client, adica sa-i mai lase niste margini usor de desfacut hainei, la nevoie. 

Clientul care spune doar ce crede el ca trebuie sa auda avocatul isi sapa groapa singur.
Asadar, mergeti la un avocat, spuneti-i ce urmariti, cereti solutii. Nu mergeti cu solutia si imbracati-o in altceva decat scopul real, ca nu va ajuta.
Avocatul incaseaza acelasi onorariu, ba chiar uneori mai mult de la clientul care il amageste. Clientul insa e mai interesat decat oricine sa spuna adevarul.

Este incredibil de greu, deseori imposibil, sa iti aperi clientul de propriile idei. (Ultima data era sa iau o amenda mai mare decat onorariul incasat.)Dar asta intr-un alt episod din seria "de ce si cine ne poate apara un avocat". 

Contract de vanzare-cumparare sau donatie?

Vesnica intrebare, ce act e mai bun.

Pai... daca vreau sa dau gratuit cuiva un bun, fac donatie. In cazul in care imi vine stralucita idee sa inchei alt act, cum ar fi o vanzare pentru ca s-a „auzit” ca ar fi un act mai rezistent, mai solid... atunci sigur actul pe care il voi incheia va fi mai prost.

In cazul in care as vrea sa instrainez un bun contra unei intretineri sau contra unor banuti, donatia e o idee proasta.Daca se face orice promisiune pe langa act, atunci actul e prost si are sanse sa nu stea in picioare. 

Cum sa fac sa fie actul mai bun? In primul rand nu ajuta sa il denumesc vanzare daca nu e vanzare sau donatie daca nu e donatie, intretinere daca nu e intretinere.

Degeaba denumesc un act „contract indestructibil in instanta vreodata de oricine”, asta nu mi-l securizeaza impotriva comostenitorilor sau creditorilor.

Asadar, primul lucru la incheierea unui act este sa ma informez de cadrul legal in care, in situatia mea proprie, pot incheia respectivul act: daca sunt creditori si credite neplatite, daca vreau sa insel un comostenitor sau mai bine cum sa-i respect rezerva, daca ma angajez la a cumpara pilule partii cu care inchei actul etc.

Apoi, urmatorul pas e sa stabilesc exact actul in concordanta cu ce se va intampla in fapt, anume va fi donatie daca dau/primesc in mod gratuit, vanzare daca sunt bani la mijloc etc.

In ultimul rand, ar fi foarte buna o redactare profesionala de catre un avocat sau macar o revizuire a draftului/modelului propus de notar. Ajuta foarte mult sa expuneti pe larg considerentele care au dus la incheierea actului (de exemplu, ca parinte, ca ati decis impartirea mostenirii inca de cand sunteti in viata).

Ar fi bine sa informati toate partile prezente si viitoare din situatia de fapt (nu cea juridica) despre incheierea actului; nu e musai o cale oficiala, se poate face oricum, prin email sau sms... dar ajuta mult ca toate persoanele cu potentiale interese actuale sau in viitor sa fie informate.